Situație catastrofală în Sălaj în privința asigurărilor obligatorii a locuințelor

Situație dramatică în ceea ce privește asigurările obligatorii ale locuințelor, în Sălaj. Deși ultimii ani ne-au demonstrat faptul că natura nu mai este, în mod permanent, prietenul blând cu care eram obișnuiți, Sălajul fiind lovit de adevărate urgii ale naturii precum semi-ciclon (furtuna din septembrie 2017), inundații, grindină de dimensiuni foarte mari dar și un cutremur de peste 4 grade, în primăvara acestui an. Au trecut doi ani de când un mezociclon nemaivăzut a măturat Sălajul, lăsând pagube însemnate în gospodării, grădini dar și pe la blocuri și patru luni de la cea mai nenorocită grindină de care am avut parte în această zonă, vreodată. Prea multe lucruri nu am învățat de atunci, nici noi, locuitorii și proprietarii, dar nici autoritățile. Deși legea adoptată în 2008 obligă propietarii la asigurarea locuinţelor în fața calamităților, sălăjenii sunt codași și la acest capitol și nu par foarte interesați în achiziționarea acestor polițe care sunt, de fapt, obligatorii. Județul nostru are cele mai puține polițe de asigurare încheiate în toată regiunea de Nord-Vest, din Transilvania, fiind totodată pe ultimele locuri între toate județele țării la acest capitol.

Statisticile, publicate pe sondajul de Asigurare Împotriva Dezastrelor arată că au fost asigurate împotriva dezastrelor sub 19 la sută dintre locuinţele din România. Datele de pe site-ul acestei instituții, Pool-ul asigurarilor împotriva desatrelor (PAID Romania) au fost actualizate la 31 iulie 2019. Dezastrele naturale pentru care se încheie asigurarea obligatorie a locuinţelor sunt: cutremur, inundaţii şi alunecări de teren. Persoanele care încheie poliţă de asigurare împotriva dezastrelor (PAD) plătesc anual echivalentul a 10 euro sau 20 de euro, în funcţie de materialele din care sunt construite locuinţele. Valoarea despăgubirilor este de 10.000 de euro, pentru cei cu case de chirpici sau alte materiale uşoare (care au plătit poliţe de aproximativ 50 de lei pe an). În caz de producere a dezastrelor, cei care au case din cărămidă, BCA sau alte astfel de materiale primesc de la firma de asigurări cu care încheie poliţa echivalentul a 20.000 de euro. Spre exemplu, potrivit statisticilor de pe site-ul PAID, în Sălaj sunt asigurate obligatoriu prin polite PAID, 15.656 de locuinţe. Ceea ce reprezintă un „grad de cuprindere în asigurare“ de doar 15,17 la sută. Daunele plătite în Sălaj în 2019 pentru consecințele calamităților au fost, în total,  de 47.680 de lei.

Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor, republicată, prevede că amenzile pentru neasigurarea locuinţei sunt de la 100 la 500 de lei. Dar aceste amenzi nu sunt, de cele mai multe ori, aplicate. Conform legii, responsabili cu aplicarea amenzilor proprietarilor care nu îşi asigură locuinţele împotriva dezastrelor sunt primăriile din localități. În Zalău, spre exemplu, conform datelor furnizate de reprezentanții municipalității, Primăria Zalău nu a aplicat, deocamdată, nicio amendă pe acest segment.

 

 

2 Thoughts to “Situație catastrofală în Sălaj în privința asigurărilor obligatorii a locuințelor”

  1. Anonim

    Asigurare obligatorie prin lege la un apartament de bloc? Asigurarea întărește, protejează cumva blocul, sau este rezultatul malversațiunilor societăților de asigurări, iar din partea statului o cîrdășie?

  2. Anonim

    Cel mai bine ar fi sa se asigure tot blocul ,fiecare locatar sa plateasca la asociatie.In caz de cutremur sau inundatii pot fi afectate mai multe apartamente.

Leave a Comment