Alexandru Tamba
Anul 2023 nu a început sub auspicii bune, din punct de vedere financiar. Pe lângă faptul că veniturile din impozitul pe profit au scăzut în raport cu luna ianuarie a anului 2022, cheltuielile au avut un ritm de creștere superior veniturilor, ceea ce se traduce prin creșterea deficitului bugetar, deficit ce ar trebui să se reducă în 2023, conform programului guvernamental, de altfel. Și asta în condițiile în care inflația face ravagii în continuare în buzunarele românilor, mai ales la alimentele de bază, acolo unde creșterea prețurilor în luna ianuarie 2023, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, este de 3-4 ori mai mare decât inflația anunțată oficial.
Ca atare, guvernul are nevoie de bani și una dintre sursele de finanțare o reprezintă dividendele de la companiile unde statul este acționar majoritar. Zis și făcut, astfel că prin memorandumul semnat de guvern la 1 martie, se solicită ca cel puțin 90% din profitul net al respectivelor companii să meargă pe dividende. Cu alte cuvinte, să alimenteze bugetul de stat. Desigur, este dreptul acționarului majoritar, conform manualului de economie, problema care se ridică este aceea că respectivele companii nu rămân cu surse financiare pentru investiții. Iar acele investiții ar trebui să ducă la reducerea costurilor, implicit la reduceri de prețuri către populație, cum ar fi, de exemplu, a prețurilor din energie, prețuri care ne-au omorât, populație și companii, deopotrivă!
De aceea spun, semne bune anul n-are, un an tare complicat, un an în pregătirea celui care vine, care, se pare, va fi și mai complicat!
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi cotidianul Curierul Naţional. www.curierulnational.ro
[…] Alexandru Tamba Anul 2023 nu a început sub auspicii bune, din punct de vedere financiar. Pe lângă faptul că veniturile din impozitul pe profit au scăzut în raport cu luna ianuarie a anului 2022, cheltuielile au avut un ritm de creștere superior veniturilor, ceea ce se traduce prin creșterea deficitului bugetar, deficit ce ar trebui să se reducă în 2023, conform programului guvernamental, de altfel. Și asta în condițiile în care inflația face ravagii în continuare în buzunarele românilor, mai ales la alimentele de bază, acolo unde creșterea prețurilor în… Citeste mai mult […]
[…] Alexandru Tamba Anul 2023 nu a început sub auspicii bune, din punct de vedere financiar. Pe lângă faptul că veniturile din impozitul pe profit au scăzut în raport cu luna ianuarie a anului 2022, cheltuielile au avut un ritm de creștere superior veniturilor, ceea ce se traduce prin creșterea deficitului bugetar, deficit ce ar trebui să se reducă în 2023, conform programului guvernamental, de altfel. Și asta în condițiile în care inflația face ravagii în continuare în buzunarele românilor, mai ales la alimentele de bază, » Mai multe detalii […]
Soluția e una singură, IMPOZITAREA PROGRESIVĂ, la fel ca-n State !
Solutia ?
Schimbarea celor care guverneaza prost tara de atatia ani !