Ministerul Finanţelor a anunţat că persoanele fizice pot cumpăra titluri de stat timp de trei săptămâni, începând de săptămâna aceasta, și până în 29 iulie 2016. Titlurile de stat din această emisiune, din 2016, sunt scadente în 2018 și au o dobândă de 2,15 la sută pe an, fapt care le face foate atractive pentru populație.
OV
Până în 29 iulie, sălăjenii care dispun de economii pot plasa, ca alternativă la depozitele bancare, o parte din resursele lor în emisiunea de titluri de stat a Ministerului Finanțelor Publice, a cărei ofertă a fost deschisă ieri. Astfel, cei interesați, pot subscrie în cadrul ofertei de titluri de stat cu scadența în 2018, purtând o dobândă anuală de 2,15 la sută. Dobânda este cu aproape un punct procentual mai mare decât cea mai bună dobândă oferită de o bancă.
Anul acesta, titlurile de stat nu se mai cumpără de la Trezoreria Statului, cum se făcea până acum, ci pot fi achiziționate de la patru bănci agreate în sistem: BCR, BRD, Raiffeisen Bank și Banca Transilvania.
Statul nu percepe impozit pe câștigul din astfel de titluri
Pentru a avea acces mai multe persoane la titlurile de stat, valoarea nominală a acestora a scăzut de la 1.000 de lei, cât era anii anteriori, la 100 de lei anul acesta. Deci o persoană poate cumpăra minimum un titlu de 100 de lei și maximum 1.000 de titluri, cu o valoare totală de 100.000 de lei.