Se caută mână de lucru. Oferte de muncă cu nemiluita la privat

Aproape 200 de locuri de muncă vacante sunt disponibile în această perioadă în judeţ, prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj. Joburile sunt oferite de angajtorii dinmediul privat. Cele mai multe locuri de muncă sunt pentru: muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor și în domeniul confecțiilor – 66, operatori CNC – 36, mecanic şi lăcătuș -15, finisor laminate şi trefilate – nouă, macaragiu – patru, operator control nedistructiv – şase; electrician – opt; vânzător şi gestionar – patru, confecționer articole din textile – 12, dulgher şi fierar – zece şi arhitect urbanism şi inginer constructor – cinci. Din cele 198 de locuri de muncă vacante doar şapte se adresează persoanelor cu studii superioare: inginer, arhitect şi programator în sistem informatic. De asemenea, 186 de joburi sunt pentru persoanele cu studii medii pentru posturi de: operator CNC, mecanic utilaj, macaragiu, vânzător confectioner- asamblor articole din textile, finisor laminate şi trefilate, muncitor necalificat, iar cinci sunt pentru persoanele cu studii incomplete, fără studii sau cu zece clase (factor postal, jonctor şi săpător manual). Oferta de muncă este valabilă până în 20 octombrie în: municipiul Zalău, Panic, Crişeni, Pericei, Şimleu Silvaniei şi Bobota. Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa la AJOFM Sălaj.

Peste 430 de joburi în Spaţiul Economic European 

Tot în această perioadă, angajatorii din Spaţiul Economic European oferă prin intermediul reţelei EURES România 439 de locuri de muncă vacante în: Germania 294 de locuri de muncă pentru muncitor în construcții, maistru  în construcții, lucrător  în construcții, educator-educatoare, tăietor de  carne şi lucrător în producţie, vopsitor industrial, sudor carbon – oţel  inoxidabil, sudor aluminiu, brutar şi muncitori construcții acoperișuri; Spania – 69 de locuri de muncă pentru inginer IT, șofer transport internațional şi cercetător științific; Finlanda  –  43 de locuri de muncă  pentru personal  curățenie, operator depozit industria lemnului, operator  bandă – industria lemnului, operator asamblare – industria lemnului, operator confecționer măști sanitare şi operator procesare carne; Estonia  – 21 de locuri de muncă pentru operator la fabricarea nadei de pescuit;  Danemarca – şapte locuri de muncă pentru manager de producție la o companie producătoare de lifturi, manager de instalare – montaj, muncitor  în producție, instalare lifturi şi tehnician de întreținere şi service; Olanda – două locuri de muncă pentru culegător flori; Franța – două locuri de muncă pentru farmacist şi Norvegia – un loc de muncă pentru zidar – faianțar. Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.anofm.ro/EURES.

Leave a Comment