Bătălia purtată de către foştii comisari ai Gărzii Financiare Sălaj pentru a prinde unul dintre posturile de inspectori antifraudă disponibile a fost extrem de aprigă. Doar şase din cei 11 înscrişi în competiţie au reuşit să treacă de concursul organizat în perioada 19 octombrie – 1 noiembrie, de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pentru viitoarea Direcţie Generală Antifraudă Fiscală, în subordinea căreia vor funcţiona două instituţii.
Trei dintre promovaţi vor fi încadraţi la Direcţia de Combatere a Fraudelor, printre ei numărându-se şi Petru Pop, fostul comisar-şef al Gărzii sălăjene. Acesta a „prins” un post de inspector antifraudă la Oradea. În cadrul structurii judeţene a Direcţiei de Combatere a Fraudelor, vor lucra doi inspectori, unul principal şi un altul asistent, care vor fi detaşaţi pe o perioadă de trei ani la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, pentru a sprijini activitatea procurorilor.
Alţi trei foşti comisari deveniţi, în urma concursului, inspectori antifraudă, vor activa în cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă de la Oradea.
La nivelul ANAF, au fost scoase la concurs 1.181 de posturi în cadrul DGAF, 280 dintre acestea fiind în cadrul Direcţiei de Combatere a Fraudelor. DGAF va avea o structură teritorială la nivel de judeţ, în cadrul căreia vor lucra doi inspectori – unul principal şi unul asistent, care vor fi detaşaţi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Viitorii inspectori antifraudă vor avea ca atribuţii realizarea de operaţiuni de control curent şi tematic. În timpul serviciului, ei vor purta uniformă, însemne distinctive, ecusoane şi, după, caz, armament şi alte mijloace tehnice utilizate ca mijloc individual de apărare, protecţie şi comunicare. De asemenea, ei vor fi dotaţi şi cu veste de protecţie şi bastoane reflectorizante pentru acţiunile stradale.
pesedistii adica fostii comunisti asta stiu :stat politeness corrupt pana in maduva oaselor.
pe cei care nu sunt de aceleasi idei politice ci ei ii vor trimite la canal. nu va mirati ca aste le este educatia
ce fain ii in tara noasta
punem lupul paznic la oi
cei mai corupti ii punem la anticoruptie
Sa stim si noi unde trebuie sa cotizam de acum inainte…
Si pe astia ii conduce cantareata?Da pe Onorica cine o conduce?
Oare cei are dati unele comentarii mai mult sau mai putin avizate, ati participat la concurs? sau de unde stiti neaparat ca a fost pe criterii politice sau altfel de criterii …………….in prima faza ar trebui sa va documentati si apoi sa aruncati cu vorbe aiurea.