Salariul minim, între necesitate și risc

Alexandru Tamba

Salariul minim brut în România este, începând cu 01.01.2023, de 3.000 lei, aproximativ 600 euro, ceea ce înseamnă că este printre cele mai mici din U.E. Având în vedere acest lucru, precum și scăderea puterii de cumpărare a populației, din cauza inflației, rezultă că creșterea acestuia este o necesitate. Este o necesitate și pentru că se simte o acută lipsă de forță de muncă, ceea ce se vede din creșterea de la an la an a angajărilor de personal străin, îndeosebi din regiunile asiatice. Problema este că o creștere a salariului minim aduce și niște consecințe care acționează în sens contrar creșterii nivelului de trai a populației, și anume:

– creșterea salariului minim va antrena o translatare a grilei de salarizare din companiile private în sensul creșterii tuturor salariilor, ceea ce va duce la creșteri de prețuri ale produselor, respectiv o creștere a inflației, tocmai acum când ne luptăm cu reducerea acesteia.

– creșterea inflației va fi alimentată și de creșterea salariilor din mediul bugetar, deoarece acestea se stabilesc printr-un indice de ierarhizare în funcție de salariul minim pe economie. Cu alte cuvinte, aceste salarii vor crește de fiecare dată când crește salariul minim, crescând exponențial salariile cu indicii de creștere mai mari, ceea ce duce la adâncirea inegalităților salariale, pe de o parte între angajații din sectorul bugetar, iar pe de altă parte, între aceștia și cei din sectorul privat.

– companiile mari, înalt tehnologizate, cu productivitate mare, vor trece mai ușor peste aceste creșteri, ponderea cheltuielilor cu forța de muncă în total cheltuieli fiind mai mici decât în IMM-uri, în schimb companiile mici și foarte mici vor avea probleme mari care pot duce chiar și la dispariția acestora.

Toate cele aminitite mai sus reprezintă riscuri, de aceea când se ia o măsură de acest gen trebuie să fie gândită foarte bine. De exemplu, dacă dorim să mai avem și întreprinzători mici, atunci ar trebui să avem măsuri și pentru aceștia, măsuri care să atenueze cumva măsurile care duc la creșterea cheltuielilor, așa cum ar fi creșterea salariului minim pe economie. Din păcate, noi luăm măsuri contradictorii, cum ar fi: eliminăm facilitatea de impozitare a veniturilor cu 3% pentru companiile fără salariați, îi obligăm pe aceștia să aibă cel puțin un salariat cu normă întreagă, impozităm 100% contractele part-time, desființându-le practic, și în același timp ne dorim și o creștere a salariului minim! Deci toate aceste măsuri dau în cap micilor întreprinzători. Soluția ar fi ca, dacă creștem salariul minim, să găsim soluții compensatorii, astfel ca acești mici contribuabili, dar, totuși, contribuabili, nu consumatori de resurse bugetare, să poată exista pe mai departe. Cu alte cuvinte, ok, creștem salariul minim, dar lasă plata contribuțiilor la part-time să se facă proporțional cu orele lucrate, eventual dacă o companie are 1 salariat sau mai mulți, dar nu cumulează cel puțin o normă întreagă, să plătească 3% impozit pe venit, chiar în condițiile reducerii pragului, încă o dată, până la care o companie poate plăti impozit pe venit. Un lucru este cert: orice creștere de cheltuială impusă administrativ se va regăsi în prețuri, iar acestea vor fi plătite de consumatorul final, prețurile fiind impuse, de fapt, de marile companii, cele mici nu pot dicta prețul, cu alte cuvinte, cei mai puțin afectați își vor recupera și acel puțin, pe când cei mici vor avea de suferit sau vor dispărea.