Conflictul de muncă izbucnit în urmă cu două săptămâni la Rominserv IAIFO Valves Zalău a fost stins, după ce angajaţii şi conducerea companiei au ajuns la un numitor comuni în ceea ce priveşte nivelul de salarizare.
După cum ne-a declarat Vasile Pop, liderul sindicatului din fabrică, patronatul a fost de acord să majoreze fondul de salarii, situaţie în care angajaţii vor beneficia de o creştere medie de 280 de lei.
Reamintim că în perioada 3-5 mai, cei 260 de angajaţi ai unităţii de producţie de la Zalău au întrerupt lucrul, în cadrul unei greve spontane, declanşată pe fondul nemulţumirilor legate de salarii. Protestarii susţineau că primesc aceleaşi lefuri ca acum patru ani şi că aproape jumătate dintre muncitori sunt remuneraţi cu minimul pe economie.
bravo voua asa trebuie sa facem si la silcotub- felicitari-ati vazut ce se intampla daca astepti mila patronului
Muncitorii de la IAIfO au obţinut o victorie, au acum salariul unei femei de serviciu de la IRE. Bă, dacă nu aţi crezut lecţiile de învăţământ politico-ideologic de pe vremea comuniştilor, acum, le învăţaţi pe propria piele. În timpul dictaturii comuniste, muncitorii armăturişti câştigau de vreo 2-3 ori mai mult ca acum în capitalism, la privat. Şi nu vorbesc de excepţii, muncitorul Dimitrov de la întreţinere câştiga în socialism, 6.000 lei pe lună !
Dar tot nu au ajuns la salariul unui bugetar.