Alexandru Tamba
Asta ne transmite ministrul finanțelor prin intermediul conferinței de pe platforma Curs de Guvernare susținută în data de 07.11 2023. Cu zâmbetul pe buze, cel puțin așa l-am perceput eu, domnul ministru ne anunță că adevărata reformă fiscală va începe de fapt în 2025, aceasta fiind jalon în Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ca atare trebuie să ne pregătim serios pentru acest an. Nu știu câte piei mai sunt pe români și pe companii, dar indiferent câte mai sunt, trebuie trase jos și acestea, pentru că, nu-i așa?, trebuie modificată Legea salarizării unitare din sectorul bugetar, iar majorarea pensiilor se anunță fix în anul electoral 2024, iar aceste legi trebuie să fie susținute cu venituri cât mai mari la buget. După OG 16/2022, care impozitează contractele part-time ca și pe cele full-time, care reduce plafonul pentru microîntreprinderi, impozitează veniturile din consultanță cu 16% etc,, vine creșterea impozitului pe dividende de la 5% la 8% de la 1 ianurie 2023, iar apoi se dă legea 296/2023 care elimină facilitățile fiscale pentru industria construcțiilor și agroalimentară, mai reduce o dată plafonul pentru microîntreprinderi, impozitează suplimentar băncile, care la rândul lor urmează să transfere costul pe umerii clienților, persoane fizice și juridice, plus multe alte măsuri care cresc fiscalitatea mediului de afaceri, ni se spune că acesta este doar începutul reformei fiscale, reformă care va începe cu adevărat în 2025? Ce impozite și taxe vor mai crește? Poate impozitul pe proprietate, care oricum va crește de la 01.01.2024 cu cel puțin rata inflației din 2022, adică cu 13,8%. Sau poate cu altele, imaginația guvernanților este nelimitată! Ministrul finanțelor a afirmat în intervenția sa de pe Curs de Guvernare că ne va fi dor de pachetul fiscal adoptat prin Legea 296/2023! Ce pot să spun? Investitorii, români sau străini, se vor înghesui să facă investiții în România! Și asta în condițiile în care în comunicatul de după ședința de politică monetară de miercuri, 08.11.2023, BNR a anunțat că economia românească a crescut în a doua parte a anului 2023 mult mai puțin decât se preconiza. Dar ce este îngrijorător în această scădere a dinamicii prognozate este faptul că acest lucru se datorează scăderii consumului gospodăriilor, deci a consumului populației, pe când consumul administrației publice a crescut puternic! Cu alte cuvinte, populația nu-și mai permite un consum decent, pe când în sectorul bugetar cheltuielile au crescut spectaculos, asta în timp ce dăm legi care să reducă cheltuielile bugetare!
Înțeleagă ceva cine poate! De asemenea, BNR meține dobânda de politică monetară la 7%, considerând că pericolul inflației nu a trecut. Mai mult, eu cred că în 2024, având în vedere măsurile care se preconizează a se lua, inflația va crește, ceea ce, este clar, va înrăutăți și mai mult viața cetățenilor, asta dacă nu se va mai modifica ceva. Și totuși, ministrul finanțelor ne anunță că ne va fi dor de măsurile fiscale luate acum! Tot la această conferință, ministrul finanțelor a răspuns la o întrebare care viza viitoare modificări ale Codului Fiscal în 2024, iar răspunsul dânsului a fost că nu vor mai fi modificări în 2023 și 2024. Numai că, ce să vezi?, tocmai este pregătită o OUG, necesară de altfel, care revine la plafoanele în numerar, cele care au bulversat cetățenii și micii întreprinzători. Așa că, ce să mai crezi?
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi cotidianul Curierul Naţional. www.curierulnational.ro
[…] Alexandru Tamba Asta ne transmite ministrul finanțelor prin intermediul conferinței de pe platforma Curs de Guvernare susținută în data de 07.11 2023. Cu zâmbetul pe buze, cel puțin așa l-am perceput eu, domnul ministru ne anunță că adevărata reformă fiscală va începe de fapt în 2025, aceasta fiind jalon în Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ca atare trebuie să ne pregătim serios pentru acest an. Nu știu câte piei mai sunt pe români și pe companii, dar indiferent câte mai sunt, trebuie trase jos și acestea, pentru că,… Citeste mai mult […]
Domnule Tamba ai perfecta dreptate.Dar problema e ca orice politician care e in opoziția celor de la conducere gândește sau se exprima in favoarea cetățenilor.Când ajung la conducere se schimba datele problemei. Toate măsurile sunt luate împotriva cetățeanului de rând.
Domnule Tamba, sunteti LIBER si ..LIBERAL,,,ajutatii sa vina cu cele mai bune decizii pt poporul roman !