Biletele de tren s-au scumpit, începând cu data de 12 decembrie, cu 8,8%. Potrivit președintelui Autorității pentru Reformă Feroviară – Ștefan Roșeanu, tarifele au fost actualizate, în conformitate cu prevederile legale, cu indicele de inflație stabilit la data de 1 octombrie de către Institutul Național de Statistică. Actualizarea tarifelor se aplică, începând din această lună, de către toți operatorii feroviari, respectiv o societate națională și cinci operatori feroviari privați. Această actualizare raportată la indicele de inflație apare și pe fondul creşterii preţurilor la diferite materiale cu pondere mare în activitatea de transport feroviar: combustibil, energie, piese de schimb etc.
După majorarea de preț, un bilet de tren Regio pe o distanță de 50 – 60 km costă 10 lei, iar un bilet de Intercity a ajuns să coste 73 de lei. Ultima majorare de preț pentru biletele de tren din țara noastră a avut loc pe 1 iulie 2022, cu 20%.
[…] Biletele de tren s-au scumpit, începând cu data de 12 decembrie, cu 8,8%. Potrivit președintelui Autorității pentru Reformă Feroviară – Ștefan Roșeanu, tarifele au fost actualizate, în conformitate cu prevederile legale, cu indicele de inflație stabilit la data de 1 octombrie de către Institutul Național de Statistică. Actualizarea tarifelor se aplică, începând din această lună, de către toți operatorii feroviari, respectiv o societate națională și cinci operatori feroviari privați. Această actualizare raportată la indicele de inflație apare și pe fondul creşterii preţurilor la diferite materiale cu pondere mare în activitatea… Citeste mai mult […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]