Rata șomajului, tot mai mare în Sălaj

Rata șomajului înregistrată în Sălaj a fost de 6.12 la sfârșitul lunii octombrie a acestui an. Aceasta este în creștere cu 0.16 puncte procentuale, comparativ cu luna anterioară, când aceasta avea valoarea de 5.96.

La finalul lunii noiembrie 2024, numărul total de șomeri din Sălaj a fost de 5535 de persoane. În luna octombrie, numărul acestora era mai mic cu 151 de persoane. Astfel, se remarcă o creștere de 0.16 puncte procentuale. Comparativ cu aceeași perioadă din 2023, rata șomajului din acest an este mai mare cu 0.83 puncte procentuale.

Din totalul celor înregistrați, 845 au fost șomeri indemnizați și 4690 neindemnizați. Față de luna precedentă, numărul celor indemnizați este mai mare cu 12 persoane, iar în rândul celor neindemnizați, cu 139. Din numărul total înregistrat în evidențele AJOFM Sălaj, pe medii de rezidență, în luna octombrie a acestui an, 4712 de persoane șomere provin din mediul rural, iar 823 din mediul urban. Cei mai mulți aveau vârste cuprinse între 40-49 de ani, 1346 la număr, urmați de cei cu vârstele între 30-39 de ani, 1246 de șomeri, iar cei mai puțini la categoria de vârstă 25-29 de ani, în număr de 437. Cât despre tinerii cu vârste de până la 25 de ani, 893 se află în evidențele AJOFM Sălaj ca neavând un loc de muncă.

Cât despre șomerii și nivelul lor de instruire, cei fără studii și cei cu instruire primară au o pondere de 47%. Aceasta este una însemnată din totalul șomerilor din evidențele AJOFM Sălaj. Cei care au nivelul de pregătire gimnazial reprezintă 29% din total, iar cei cu studii universitare 3%.

 

2 Thoughts to “Rata șomajului, tot mai mare în Sălaj”

  1. […] 2023, rata șomajului din acest an este mai mare cu 0.83 puncte procentuale.… Articolul Rata șomajului, tot mai mare în Sălaj apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

  2. Anonim

    Cu Ciolacu în frunte, ăștia știu numai sa cheltuie pentru privilegii și sa se împrumute.

Leave a Comment