Profitul din vremuri tulburi

Alexandru Tamba

Întotdeauna atunci când s-a trecut prin perioade de catastrofe, vezi perioadele de războaie, mondiale sau locale, catastrofe naturale etc, au fost companii sau persoane care au făcut profit, s-au îmbogățit de pe urma acestor situații excepționale. Se pare că și în prezent, în România cel puțin, trecem prin asemenea vremuri tulburi.
În timp ce populația sărăcește, privește cu groază la iarna care bate la ușă, de fapt care a intrat deja în casă, dar noroc că nu avem temperaturi foarte scăzute, încă!, companiile din energie, gaze și combustibili, de stat sau private, fac cele mai mari profituri din istorie! În schimb alte companii își închid porțile, salariații devin șomeri, iar statul trebuie să plătească ajutor de șomaj, sigur, din impozitele și taxele celor care încă își mai continuă activitatea sau mai au un loc de muncă. Mai nou, și companiile din sectorul de asigurări au realizat cel mai mare profit net din istorie! Știți, acele companii care se plângeau că polițele RCA sunt prea mici, comparativ cu despăgubirile pe care trebuie să le plătească! Păi atunci cu cât le-au majorat încât să realizeze cel mai mare profit net din istorie? Sigur, companiile trebuie să facă profit, asta este rațiunea lor de a exista, dar statul, cel care supraveghează ca piața să funcționeze corect, concurențial, ce face? Am văzut recent că media cu care a crescut prețul la produsele alimentare este undeva la peste 50%. Păi asta este inflația adevărată, pentru că aceste produse sunt indispensabile, ele se cumpără zilnic! Știu, avem un război în proximitatea noastră, sunt vremuri grele, tulburi, cum ar spune unii. Problema este că la noi sunt mai mult sau mai puțin tulburi de vreo 33 ani!

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi cotidianul Curierul Naţional. www.curierulnational.ro

Leave a Comment