Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), a lansat procedura de cumpărare a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, prin programul “Prima Casă”. De asemenea, locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate şi prin credite ipotecare obţinute de la alte bănci.
În ultima lună, Guvernul a adoptat măsuri care să faciliteze achiziţia locuinţei pe care o deţin chiriaşii din blocurile construite prin programul ANL “Locuinţe pentru tineri destinate închirierii”, inclusiv prin facilitarea contractării de credite garantate de stat, prin programul “Prima Casă”. Aceştia beneficiază, în anul 2013, de un plafon de garantare în valoare de 500.000.000 de lei pentru contractarea de credite prin acest program şi de o valoare de înlocuire de 326 de euro/mp.
Partenerii MDRAP şi ANL în această procedură sunt instituţiile bancare şi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii. Titularii contractelor de închiriere pot cumpăra locuinţa după primul an de chirie. Ei trebuie să adreseze o cerere autorităţilor locale în administrarea cărora se află imobilele. Programul “Locuinţe pentru tineri destinate închirierii” este implementat de ANL şi are ca obiectiv să faciliteze obţinerea, de către tinerii sub 35 de ani, a unei locuinţe cu chirie. Vânzarea acestor locuinţe către actualii chiriaşi are ca scop obţinerea de noi resurse ce vor fi utilizate pentru finanţarea în continuare a programelor destinate îmbunătăţirii accesului la locuinţe.
În municipiul Zalău există 228 de locuinţe pentru tinerilor, destinate până în prezent închirierii, în blocurile O3 şi O4 de pe strada Olarilor (40 de apartamente), în blocul IAIFO se pe strada Sfânta Vineri (24 de apartamente) şi în cele 12 blocuri DM de pe strada Viitorului (164 de apartamente). Programul de construcţii ANL se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani la data depunerii cererii, care nu îşi permit să cumpere un apartament sau să închirieze o locuinţă de pe piaţa liberă.
Locuinţele sunt ridicate pe terenuri puse la dispoziţia Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe de către consiliile locale. Printr-o convenţie încheiată cu ANL, autorităţile locale au obligaţia de a asigura utilităţile şi dotările edilitare, ale căror costuri sunt suportate din bugetele locale.