Deşi preţul mare şi potenţialul energetic al României este destul de scăzut, panourile fotovoltaice au început să fie folosite pe o scară din ce în ce mai largă. Dacă în urmă cu câţiva ani, prea puţini erau românii interesaţi de asemenea proiecte, temându-se de sumele implicate şi de amortizarea investiţiei în prea mulţi ani, prezentul aparţine proiectelor solare, aceasta fiind o zonă în care se aşteaptă o dezvoltare accelerată pe termen scurt.
În rândul administraţiilor locale care s-au orientat spre asemenea proiecte se numără şi Primăria Zalău, aceasta dorind realizarea unui parc fotovoltaic care să producă energie electrică din surse regenerabile, cu costuri cât mai mici. În acest sens, la începutul anului, consilierii locali din Zalău au aprobat documentaţia tehnico-economică aferentă acestui obiectiv de investiţii, numit „Instalaţia de producere a energiei electrice din surse regenerabile solare SoArE Zalău”.
Valoarea totală pentru care proiectul a primit, la vremea respectivă, undă verde a fost de circa 28.000 de lei, edilii fiind încă în căutarea unei modalităţi de finanţare a investiţiei. „Pentru parcul fotovoltaic avem Studiul de Fezabilitate şi Proiectul Tehnic, sunt obţinute avizele şi este identificată suprafaţa de 3,5 hectare, lângă staţia de epurare. Am făcut aceste demersuri pentru a putea aplica pentru un proiect european în momentul deschiderii unei linii de finanţare, ceea ce până acum nu s-a întâmplat. Căutăm o modalitate de finanţare a proiectului”, ne-a declarat administratorul public al Zalăului, Radu Nistorescu.
În prezent, consumul înregistrat la Zalău (administraţie locală şi instituţii subordonate, n.r.) este de 3.700 megawaţi/oră/an, ceea ce ar însemna un cost al investiţiei de 5 milioane de euro. Cum suma nu este deloc la îndemână pentru Zalău, proiectantul a propus mai multe variante de implementare/finanţare a proiectului, una din sursele de finanţare nerambursabilă luată în calcul de administraţia municipală fiind şi Programul Operţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice” – Axa 4 – „Creştrerea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării, în contextul combaterii schimbărilor climatice”.
Potrivit proiectantului, centrala fotovoltaică care urmează să fie instalată la Zalău va fi alcătuită din panouri fotovoltaice şi va fi conectată la reţeaua de medie tensiune, urmând să asigure iluminat public.
Panoul solar – tot mai folosit
Iniţial, panourile fotovoltaice au fost folosite pentru a asigura energia electrică acolo unde nu exista nici un alt mod de a o produce, adică în staţii experimentale, outpost-uri îndepărtate sau sateliţi. În prezent, însă, panoul fotovoltaic este încă destul de costisitor, dar a început să pătrundă în cam toate domeniile şi mediile sociale. Astfel, este folosit pentru a produce curentul electric necesar locuinţelor individuale izolate, în cadrul unor centrale solare de mare capacitate, în cadrul dispozitivelor mobile precum taxiurile electrice sau alimentatoarele mobile etc.
Potrivit estimărilor făcute în domeniul energiei verzi, pe măsură ce tehnologia va avansa şi preţul panourilor solare va scădea, tot mai multe persoane vor avea acces la această formă alternativă de producere a energiei electrice.
vrea primarul sa-si faca parc fotovoltaic pe bani publici , pe terenul cumparat cu Crecan de la preotul reformat…pe banii nostri evident.
Nu e conflict de interese…n-are cum sa fie
In unele tari mai destepte, s-a cam dat seama, ca -deocamdata- nu prea se renteaza producerea energiei electrice prin panouri solare. Prin urmare, au si inceput sa renunte la ele. Noi insa suntem increzatori si scoatem banii – indiferent cati, si de unde…
Germania a pus un accent deosebit pe acest tip de energie si nu numai ei. Prosti…. Noi vad ca suntem mai destepti, bietii de noi………