Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Sălaj face cunoscut faptul că, începând cu 1 martie 2015, a intrat în vigoare Ordinul Ministrului Finanţelor Publice 170/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind contabilitatea în partidă simplă. Astfel, vor conduce contabilitatea în partidă simplă următoarele categorii de persoane: persoanele fizice şi asocierile fără personalitate juridică ale căror venituri sunt supuse impozitului pe venit în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, al căror venit net anual este determinat în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, fiind obţinut din activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole, silvicultură si piscicultură; persoanele sau entităţile care, prin actul normativ de înfiinţare, prin legi speciale sau prin alte acte normative, au obligaţia ţinerii contabilităţii în partidă simplă, cu excepţia persoanelor juridice fără scop patrimonial.
Pentru persoanele care vor conduce contabilitatea în partidă simplă vor fi obligatorii următoarele registre: Registrul Jurnal de încasări şi plăţi –cod 14-1-1/b şi Registrul Inventar –cod 14-1-2/b. De reţinut că Registrul jurnal de încasări şi plăţi şi Registrul inventar nu mai trebuie înregistrate la organul fiscal.
Registrele de contabilitate parafate şi înregistrate la organele fiscale teritoriale anterior intrării în vigoare a Ordinului MFP 170/2015 pot fi utilizate până la epuizare, cu condiţia respectării conţinutului de informaţii şi a normelor de întocmire şi utilizare a acestora, prevăzute la Cap.V., Anexa nr.1 din Ordinul M.F.P. nr.170 / 2015.
În funcţie de necesităţi, contribuabilii mai sus menţionaţi pot utiliza şi alte formulare financiar-contabile, aprobate prin Ordinul MFP 3512/2008 privind documentele financiar-contabile.
Persoanele care conduc evidenţa contabilă pe baza regulilor contabilităţii în partidă simplă pot trece la conducerea contabilităţii în partidă dublă de la începutul exerciţiului financiar ulterior celui în care au decis această trecere.
Persoanele prevăzute la art.2, lit. a). din ordin, înfiinţate după data de 1 martie 2015, care se încadrează în categoria celor care aplică reglementările contabile în partidă simplă, pot opta pentru ţinerea contabilităţii în partidă dublă de la data înfiinţării acestora.
Persoanele care optează pentru ţinerea evidenţei contabile pe baza regulilor contabilităţii în partidă dublă organizează şi conduc contabilitatea proprie în baza reglementărilor contabile în vigoare, aplicabile operatorilor economici, până la nivel de balanţă de verificare, fără a întocmi situaţii financiare anuale. Evidenţa contabilă astfel ţinută trebuie să permită determinarea informaţiilor necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare.