Fiscul vine cu precizări pentru contribuabili, în contextul în care, până în data de 31 martie, inclusiv, anumite categorii de contribuabili trebuie să plătească impozitul specific. Astfel, din 2017, firmele din România care își desfășoară activitatea în domeniul cazării ori în cel al alimentației publice sunt obligate să achite un impozit specific, calculate în funcție de anumite variabile, precum rangul localității în care este amplasată afacerea, suprafața acesteia sau sezonalitatea. În plus, acestea trebuie să comunice Fiscului, până în 31 martie 2017, aplicarea noului tip de impozit pentru acest an.
În cadrul sesiunii de asistenţă online de miercuri, Fiscul a făcut menţiuni din legislaţie.
Plata impozitului specific vizează următoarele condiții: aveau înscrisă în actele constitutive, potrivit legii, ca activitate principală sau secundară, una dintre activitățile corespunzătoare codurilor CAEN: 5510 – „Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare”, 5520 – „Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”, 5530 – „Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere”, 5590 – „Alte servicii de cazare”, 5610 – „Restaurante”, 5621 – „Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente”, 5629 – „Alte servicii de alimentaţie n.c.a.”, 5630 – „Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”; nu se află în lichidare, potrivit legii.
Persoanele vizate de aplicarea forfetarului trebuie să notifice Fiscul asupra aplicării noului sistem de impozitare, prin transmiterea declarației de mențiuni 010, până cel târziu vinerea viitoare. În acest context, a apărut întrebarea dacă și PFA-urile care desfășoară activități în sectorul turistic, restaurante şi alimentaţie publică sunt vizate de aplicarea impozitului specific și, implicit, de obligativitatea depunerii formularului 010.
Răspunsul vine chiar din prevederile Legii nr. 170/2016, cea care a introdus impozitul specific în legislația autohtonă, coroborat cu reglementările din normele pentru aplicarea noului sistem de impozitare. Astfel, entitățile constituite ca PFA nu intră sub incidența Legii nr. 170/2016 și nu vor plăti impozit specific, la plata acestuia fiind obligate doar persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit.
În concluzie, firmele care, la finalul lui 2016, își desfășurau activitatea în domeniul cazării ori alimentației publice (cu excepția microîntreprinderilor), trebuie să notifice Fiscul până în 31 martie 2017 în legătură cu aplicarea anuală a noului forfetar, prin depunerea formularului 010. În caz contrar, riscă amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei în cazul contribuabililor mijlocii și mari, respectiv între 500 și 1.000 lei pentru celelalte persoane juridice.
Potrivit normelor pentru aplicarea specificului, ce urmează să fie curând publicate în Monitorul Oficial, noul regim de impozitare va fi aplicat de către companiile care desfășoară efectiv activitate în sectorul turistic, restaurante și alimentație publică. Totodată, microîntreprinderile care și-au păstrat acest statut și în 2017 sunt exceptate de la plata impozitului specific, chiar dacă desfășoară, spre exemplu, o activitate prin intermediul unui restaurant.
În Normele publicate de Ministerul de Finanțe privind impozitul specific pentru activitățile de cazare și alimentație publică, se arată că plata acestui impozit este obligatorie anual pentru persoanele juridice române care au înscrisă ca activitate principală sau secundară activitatea corespunzătoare codurilor CAEN, hoteluri, facilități de cazare, servicii de cazare, restaurant, servcii de alimentație, baruri și alte activități de servire a impus elaborarea normelor de aplicare, conform referatului de aprobare publicat pe pagina ministerului.
“Persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit care au înscrisă activitate principal sau secundară activitatea supusă impozitului specific, dar care nu desfășoară efectiv activitate în domeniile respective, nu sunt obligate la plata impozitului specific unor activități”, se mai arată în documentul oficial.
Conform proiectului, ordinul se aplică: microîntreprinderilor care intră sub incidența titlului III din Codul fiscal; persoanelor juridice române care au devenit plătitoare de impozit pe profit ca urmare a exercitării opțiunii potrivit art. 48 alin. (5) și (52 ) din Codul fiscal; contribuabilii care desfăşoară activităţi prin intermediul unui complex hotelier, astfel cum este definit la art. 2 alin. (1) lit. c) din lege și care determină impozitul specific potrivit formulei stabilite în anexa nr. 3 din Lege.
De asemenea, ordinul precizează că în sensul legii, „complexul hotelier” este format din clădiri care includ în același edificiu ori edificii legate fizic sau funcțional structuri de primire turistice cu diverse funcțiuni, în contextul în care legea nu distinge acest aspect.
Proiectul mai cuprinde și exemple de aplicare a impozitului specific pentru diferitele categorii de contribuabili. „(2) Pentru structurile de primire turistică cu funcțiune de cazare și alimentație publică, de pe litoralul românesc, clasificate potrivit legii, ca desfășurând activitate sezonieră, impozitul specific aferent perioadei din anul calendaristic pentru care contribuabilul a desfășurat activitate se determină prin împărţirea impozitului specific anual la 365 de zile calendaristice şi înmulţirea cu numărul de zile aferent perioadei din anul calendaristic în care contribuabilul a desfășurat activitatea, perioadă menționată în certificatul de clasificare/autorizația de funcționare”.