Așa cum anunțam în urmă cu o săptămână, Piața centrală din Zalău va fi deschisă marți, recepția lucrării urmând să fie făcută în aceeași zi. Lucrările de amenajare au ajuns la final în acest obiectiv de interes major pentru zălăuani, după ce constructorii au reușit să rezolve o serie de probleme majore, neprevăzute, apărute pe parcursul desfășurării activităților, în subteranul pieței. În prezent se lucrează la finisaje, la ultimele elemente de amenajare a străzii, fiind desfășurate totodată și activități ce includ salubrizarea acestui spațiu și a celor învecinate. Viceprimarul Zalăului, Teodor Balajel, ne-a spus că este mulțumit de felul în care au decurs aceste lucrări și că marți, 24 iulie, lucrarea va putea fi recepționată. Tehnicienii vor face în acest weekend și primele probe la fântâna arteziană din fața halei agroalimentare. Vineri au fost instalate băncile, coșurile pentru gunoiul stradal, urmând ca până luni să fie aduse și plantele ornamentale, celelalte elemente de mobilier urban destinate acestor spații. Se lucrează în prezent și la curățarea locurilor de parcare. Piața centrală va fi deschisă mai devreme de termenul prevăzut inițial, acest obiectiv fiind așteptat de zălăuani mai ales pentru faptul că strada Simion Oros a fost blocată, aglomerând în acest fel traficul pe străzile din zonă.
O sa aiba unde dormi boschetarii.
amara concluzie…….
PSD si celeleate partide se pregatesc de alegeri, fac lucruri vizibile si nu neaparat de importante. de aceea a terminat si valea, de acoperit…….
Oare cine va taia „pamblica” ?Vine cumva Veorica de Videle a lui douazeci-douazeci?
Dragi tovarăşi, nu ne-a fost uşor, am acoperit 100 m de vale !
Nu s-a acoperit,s-a reabilitat.De altfel proiectul a fost mostenit de la vechiul primar si le-a trebuit dou ani ca sa il termine !