Proiectul șoselei ocolitoare a municipiului Zalău – tronsonul doi- rămâne, în continuare, în așteptare. Așa cum de aproape 14 ani ne-am obișnuit. Deși lucrurile se mișcă, iar administrația locală depune eforturi (cel puțin asta susțin reprezentanții ei) pentru ca cea de-a doua bucată a centurii să intre sub ordin de executare, rezultatele concrete se lasă așteptate. Ultimele informații privind stadiul acestui proiect fără de care municipiul nostru este sufocat de traficul greu, arată că o importantă fază este aproape de finalizare și anume recepționarea studiului de fezabilitate de către proiectant.
Potrivit reprezentanților municipalității, acest lucru se va întâmpla peste doar o săptămână. “Stadiul demersurilor pentru începerea lucrărilor la șoseaua de centură este următorul: studiul balistic a fost finalizat, iar documentația a fost depusă, de către proiectant, la MApN; a fost redepusă documentația pentru obținerea avizului la Agenția de Protecție a Mediului. Proiectantul estimează că va recepționa Studiul de Fezabilitate în data de 16 octombrie 2018”, se arată în răspunsul trimis redacției Magazin Sălăjean de reprezentanți administrației municipale.
La ultima vizită efectuată în Zalău, în urmă cu două luni, în scopul verificării stadiului procedurilor, directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR, Ștefan Narcis Neaga a spus că lucrarea trebuia să fie deja în faza de execuție: “Ar fi trebuit să se fi trecut la execuție, însă, din cauza poligonului și a discuțiilor pe marginea acestui obiectiv cu reprezentanții MApN s-a întârziat din nou. Traseul va rămâne neschimbat, iar poligonul va rămâne acolo unde este acum, nu se mai pune problema mutării lui. Pentru cei aproximativ nouă kilometri există prevăzută suma de aproximativ 43 milioane de euro, deci nici la acest obiectiv nu există problema finanțării. Vom avea așadar, proiectul tehnic gata în luna octombrie, în lunile de iarnă vom face procedurile de achiziție publică pentru a stabili constructorul, iar în luna martie a anului viitor, lucrările la tronsonul II al acestui obiectiv vor începe”, a spus, în timpul vizitei sale la Zalău, directorul CNAIR.