Agenții economici din județ oferă prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sălaj 164 de locuri de muncă. Se fac angajări în mai multe domenii de activitate: producție, prestări servicii, turism, industria alimentară, industria confecțiilor, sănătate și asistență socială. Cele mai căutate pe piața muncii din Sălaj sunt persoanele cu minimum opt și zece clase, dar și cele cu studii medii. Angajatorii caută: oficiant urban, instalatori centrale termice, muncitori necalificați, electrician montator instalații, vânzători, șoferi autoturism camionetă, trefilator, trăgător, mecanici utilaj, electricieni instalații și întreținere, lăcătuș mecanic, sudori, lucrător comercial, ospătar, asistenți medicali generaliști, infirmieră, îngrijitoare la unități de ocrotire socială și sanitară, controlor supravehetor în construcții, muncitori necalificați în construcții, agent vânzări, casieri și recepționeri marfă. Din cele peste 160 de joburi vacante doar unul singur se adresează persoanelor cu studii superioare – medic veterinar. Oferta este valabilă până în 19 noiembrie în municipiul Zalău, Hida, Tihău, Năpradea, Aluniș și Șărmășag. Pentru mai multe informații persoanele interesate se pot adresa personalului AJOFM Sălaj.