Pentru prima dată în ultimii 10 ani, Sălajul a ajuns pe locul doi în regiune la câştigul salarial mediu

Deşi salturile nu sunt spectaculoase în nicio privinţă în tot ceea ce compune economia judeţului nostru, pentru prima dată statisticile ridică Sălajul de pe ultimul loc aşezându-l chiar înaintea judeţelor Maramureş, Bihor, Satu Mare şi Bistriţa Năsăud. Este vorba despre câştigul salarial net şi câştigul salarial mediu brut al cetăţenilor activi pe piaţa muncii din judeţ. Dacă până acum judeţul nostru se prăbuşea şi la capitolul „salarii”, judeţul nostru fiind o mostră de sărăcie regională şi la acest capitol, începând din acest an lucrurile şi-au mai revenit, astfel încât salarizarea este practic singurul capitol la care nu mai suntem codaşii ţării, nicidecum ai regiunii de Nord-Vest.

Creşterea salarială, deşi mică, ne situează în acest an pe un loc mediu pe harta ţării şi pe unul bun spre foarte bun pe harta regională. Astfel, câştigul salarial mediu net în 2016 în judeţul Sălaj, potrivit Institutului Naţional de Statistică, a fost de 1.677 de lei. În 2017, salariul mediu net va urca în Sălaj la 1.956 de lei, fiind mai mare decât câştigurile salariale estimate ale locuitorilor din Maramureş (1.838) Satu Mare (1.808) Bihor (1,734) şi Bistriţa-Năsăud (1,841).

Estimările realizate de specialiştii Comisiei Naţionale de Prognoză arată că în 2018, salariul mediu net în Sălaj va ajunge la 2.164 de lei, fiind pe locul doi în toată regiunea, după Cluj (2.754 de lei). Deşi vestea că nu mai suntem judeţul cu cei mai săraci salariaţi pare a fi una încurajatoare, la celelalte capitole situaţia este în continuare cel puţin nefericită, dacă nu chiar sumbră. Rămânem în coada clasamentelor pe ţară indiferent că vorbim despre Produsul Intern Brut (PIB) pe fiecare locuitor, la nivel judeţean, rata şomajului, numărul mediu de salariaţi raportat la numărul de locuitori ori creşterea economică. Astfel PIB-ul realizat în 2016 în Sălaj a fost de 6.293 Euro/locuitor. În 2017 este estimat un PIB/locuitor de 6.917 Euro,  iar în 2018  Institutul de Prognoză estimează că în Sălaj PIB-ul pe locuitor va fi de 7.587 de Euro. În privinţa ratei şomajului, Sălajul nu stă strălucit pe harta regiunii, 4.6 la sută procente estimate pe acest an, ceva mai scăzut faţă de 2016 când rata şomajului a fost de 5,3 la sută.

Cele mai sărace judeţe, cu scăderi dramatice ale PIB-ului pe locuitor, a salariilor dar şi a indicatorilor economici, sunt Neamţ, judeţ declarat prin statistici şi analize cel mai sărac din România, aflat în plină prăbuşire economică, urmat de Covasna, Harghita şi Vâlcea, judeţe care au ajuns în coada clasamentelor inclusiv în ceea ce priveşte câştigul mediu salarial al populaţiei. În mod surprinzător, judeţele din sudul ţării nu se mai găsesc în coada topului, aşa cum s-a crezut până acum, singurul judeţ care stă ceva mai prost la salarii fiind Teleorman, în rest, creşterile sunt semnificative pe aproape toată suprafaţa din Sud-şi Sud-Vest.

Cetăţenii din alte 16 judeţe au în medie câştiguri de sub 1.900 de lei. În numai şapte judeţe din toată ţara, inclusiv Bucureşti-Ilfov, sunt salarii peste sau apropiate de media naţională. Cele mai dezvoltate judeţe, cu un trend economic prognozat ca fiind ascendent în 2017 şi 2018 şi câştiguri salariale aproape sau peste media pe ţară, sunt judeţele Argeş, Cluj, Iaşi, Prahova, Sibiu, Timiş şi, bineînţeles, municipiul Bucureşti.

Potrivit aceleiaşi prognoze, salariul mediu net lunar pe economie va creşte de la 2.047 lei, până la 2.864 de lei, în anul 2020. Aşadar, o creştere la nivel naţional de aproape 40 la sută începând din acest an, până în 2020.

 

6 Thoughts to “Pentru prima dată în ultimii 10 ani, Sălajul a ajuns pe locul doi în regiune la câştigul salarial mediu”

  1. K

    Multumim Pop, Nosa, Ciunt, Marc

  2. Anonim

    Explicatia e simpla: au crescut salariile bugetarilor!

  3. Anonim

    Aceasta crestere nu are un corespondent real in economie, salajul este reconuscut ca fiind un judet cu un numar exagerat de bugetari, odata cu maririle salariale din acest sector s-au modificat si stattisticile cu venituri comparativ cu alte judete.
    In Salaj nu putem vorbi acum despre dezvoltare, ci doar despre administrarea curenta a problemelor.
    Cel mai corupt si neporformant sector, cel bugetar, beneficiaza de cele mai mari mariri salariale.

  4. Anonim

    Ai perfecta dreptate .Trebuiau facute doua statistici buget si privat separat

  5. Anonim

    nicicum nu e bine, ne mai ridicam si noi in ochii lumii, chiar si asa, si voi hop, nu e ok. TOATE JUDETELE AU BUGETARI. Sunteti cu capul? De ce trebuie judecat separat la Salaj fata de celelalte judet astfel incat sa concluzionam cala noi bugetarii inclina balanta. La SM sau MM; care sunt judete aproximativ la fel ca nr de locuitori ca al nostru, poate un pic mai mari dar nu semnificativ, la alea nu se aplica aceleasi calcule?
    Suntem buni la carcoteala. Normal ca sunt multi bugetari, dar sunt multi peste tot.

  6. Alfaman

    Sunt idioti cei care au facut statistica respectiva. Raportul dintre bugetari si privati e „masurat” de amatori intr-ale economiei. Vin astia de prin birouri cu cifre insa habar n-au de realitatea din teren.

Leave a Comment