Patru administratori de firme vor răspunde în fața legii pentru evaziune fiscală şi complicitate la evaziune, după ce au fost trimiși în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Potrivit unui comunicat de presă al instituției amintite, Demjen Francisc este acuzat de evaziune fiscală, după ce în calitate de administrator al SC Demjen Construct SRL Borla, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada ianuarie-decembrie 2013, a înregistrat în evidenţa contabilă operaţiuni comerciale nereale, având la bază 75 de facturi fiscale pentru prestări servicii şi achiziţii fictive în domeniul construcţiilor. Prejudiciul astfel produs bugetului consolidat al statului este de 173.312 lei, din care 68.508 lei impozit, iar diferenţa, TVA.
Despre Gheorghe Iosup, administrator al SC Europrest Biz GPC Bucureşti şi al SC Meta-Frez International SRL Bucureşti, anchetatorii susţin că este vinovat de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, întrucât în perioada 5 ianuarie-30 martie 2013, a emis 13 facturi fiscale ce nu au avut la bază operaţiuni economice reale, în valoare totală de 64.101,8 lei, cu TVA aferent. De asemenea, în intervalul 6 noiembrie-16 decembrie 2013, a emis 12 facturi fiscale false în valoare de 113.212 lei, cu TVA aferent. În baza documentelor amintit, inculpatul Demjen s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, cauzând un prejudiciu de 55.837 lei.
Un alt bucureştean, Ionel Bogdan, va da socoteală în faţa instanţei tot pentru complicitate la evaziune în formă continuată, întrucât în calitate de administrator al SC Marimart SRL Bucureşti, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, între 1 aprilie şi 17 mai 2013, a emis către firma din Borla 20 de facturi fiscale ce nu au avut la bază operaţiuni economice reale, în valoare totală de 99.200 de lei, cu TVA. Astfel, sălăjeanul a reuşit să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul statului, prejudiciindu-l cu 32.000 de lei.
În dosar apare şi numele lui Vasile Iancu, şi el acuzat de complicitate de evaziune fiscală. Acesta, precizează procurorii, în calitate de administrator al SC Welcomprest SRL Bucureşti, în mod repetat şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, între 6 iunie şi 21 octombrie 2013, a emis către societatea sălăjeanului 30 de facturi false, în valoare de aproape 265.000 de lei. În baza acestora Demjen Francis s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 85.475 de lei.
Dosarul a ajuns pe masa judecătorilor Tribunalului Sălaj.