Nu schimbaţi calul când vă aflaţi în mijlocul râului

Alexandru Tamba

Domnilor guvernanți, acesta este un citat din Abraham Lincoln dintr-un discurs din anul 1864, un discurs pe care l-a susținut după ce a fost nominalizat pentru a doua oară la funcția de președinte al SUA din partea Partidului Republican, discurs în care spunea, printre altele, că un bătrân fermier olandez i-a spus că nu este bine să schimbe caii în mijlocul râului. Asta în contextul în care Lincoln candida la al doilea mandat de președinte, în condițiile unui război foarte sângeros, Războiul Civil American (1861-1865), ideea fiind aceea că nu este bine să faci schimbări în condițiile respective. Parafrazând acest citat, putem și noi să spunem: Domnilor guvernanți, nu schimbați Codul Fiscal în timpul anului! De altfel, chiar respectivul cod spune:

,,Art. 4. – (1) Prezentul cod se modifică şi se completează prin lege, care intră în vigoare în termen de minimum 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) În cazul în care prin lege se introduc impozite, taxe sau contribuţii obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilităţi existente, acestea vor intra în vigoare cu data de 1 ianuarie a fiecărui an şi vor rămâne nemodificate cel puţin pe parcursul acelui an”.

Doar că, pentru orice eventualitate, se mai adaugă aliniat:

,,(3) În situația în care modificările și/sau completările se adoptă prin ordonanțe, se pot prevedea termene mai scurte de intrare în vigoare, dar nu mai puțin de 15 zile de la data publicării, cu excepția situațiilor prevăzute la alin.(2)”.

Așa s-a ajuns ca majoritatea modificărilor din Codul Fiscal să se facă prin ordonanțe, astfel încât să nu se mai respecte regula de modificare prin lege, cu aplicare de la 1 ianuarie a anului următor, așa cum este normal, ci într-un termen extrem de scurt.

Nu este normal să aibă loc modificări de impozite și taxe în timpul anului din mai multe motive:

– companiile au un buget de venituri și cheltuieli de executat, construit cu cel puțin un an înainte, prin modificările din timpului anului nu faci altceva decât să pui în dificultate însăși plata impozitelor și taxelor pe care vrei să le încasezi;

– se creează dificultăți în implementarea acestor modificări, pentru că, practic, creezi, de fapt, cel puțin 2 ani fiscali într-unul, din punct de vedere al calculului impozitelor și taxelor. Cu alte cuvinte, birocrație în plus, acuratețe mai puțină în calcule;

– mediul privat trebuie să se pregătească pentru noile modificări, să-și pregătească noile bugete pentru anul care urmează, astfel încât conformarea voluntară să fie cât mai mare.

Avea dreptate bătrânul fermier citat de Abraham Lincoln: ,,Nu schimbaţi calul când vă aflaţi în mijlocul râului”. Nu de alta, dar s-ar putea ca să rămână căruța împotmolită acolo, iar salvarea să fie foarte dureroasă! Piața te operează pe viu, dacă este cazul!

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi cotidianul Curierul Naţional. www.curierulnational.ro

4 Thoughts to “Nu schimbaţi calul când vă aflaţi în mijlocul râului”

  1. […] Domnilor guvernanți, acesta este un citat din Abraham Lincoln dintr-un discurs din anul 1864, un discurs pe care l-a susținut după ce a fost nominalizat pentru a doua oară la funcția de președinte al SUA din partea Partidului Republican, discurs în care spunea, printre altele, că un bătrân fermier olandez i-a spus că nu este bine să schimbe caii în mijlocul râului. Asta în contextul în care Lincoln candida la al doilea mandat de președinte, în condițiile unui război foarte sângeros, Războiul Civil American (1861-1865), ideea fiind aceea că nu… Citeste mai mult […]

  2. […] Domnilor guvernanți, acesta este un citat din Abraham Lincoln dintr-un discurs din anul 1864, un discurs pe care l-a susținut după ce a fost nominalizat pentru a doua oară la funcția de președinte al SUA din partea Partidului Republican, discurs în care spunea, printre altele, că un bătrân fermier olandez i-a spus că nu este bine să schimbe caii în mijlocul râului. Asta în contextul în care Lincoln candida la al doilea mandat de președinte, în condițiile unui război foarte sângeros, Războiul Civil American (1861-1865),  » Mai multe detalii […]

  3. Anonim

    Bă să schimbe regulile, IMPOZITARE PROGRESIVĂ !

  4. Gina

    Ce sa schimbe calul? Ăștia nu au nicio mârțoaga măcar!!!

Leave a Comment