Nu aduce anul ce aduce ceasul: surpriză de proporții pregătită angajaților din Armată și Ministerul Afacerilor Interne

Statul adâncește prăpastia dintre bugetari și angajații din domeniul privat: creșteri spectaculoase de salarii în MApN și MAI, începând din ianuarie 2019.

Vești bune vin pentru militarii din Ministerul Apărării Naționale (MApN), dar și pentru mulți dintre angajații Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în privința celui mai sensibil punct din orice domeniu de activitate, respectiv salarizarea. Astfel, militarii vor beneficia de majorări consistente ce vor fi aplicate, cel mai probabil, începând chiar din prima lună a anului viitor, potrivit oficialilor din Ministerul Muncii și Justiției Sociale. În timp ce salariile angajaților din domeniul privat sunt, în majoritate, demne de țările lumii a III-a, iar angajații ies, disperați, în stradă iar autoritățile sunt impasibile, salariile din acest sector bugetar vor crește, adâncind prăpastia oricum mare, dintre veniturile salariale ale bugetarilor și cele obținute de cei care muncesc la patron, salariile de la stat, din multe sectoare bugetare, ajungând să fie în prezent mai mari cu 70 la sută față de cele obținute de un angajat cu salariu mediu în domeniul privat.  Potrivit graficelor prezentate de ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, salariile brute ale celor din Ministerul Apărării vor arăta, din 1 ianuarie 2019, astfel: pentru un ofițer cu gradul de maior, gradaţia 4 (12 ani vechime) salariul de bază va atinge suma de 5.019, de la 4.174 în prezent.

Un căpitan gradaţia 4 va avea o creştere de la 3.460 la 4.324. Un locotenent gradaţia 4 va avea o creştere de la 2.577 de lei la 3.445 de lei în ianuarie 2019.

Un subofițer cu gradul de plutonier, gradaţia 4, va beneficia de o creştere de la 2.085 de lei la 3.017 lei, o creștere spectaculoasă, de aproximativ 1.000 de lei.

Un sergent major va încasa din ianuarie 2019 un salariu de bază de 2.933, adică o creştere de aproape 900 de lei. Cel mai puţin vor încasa soldaţii angajați în MApN, ale căror salarii vor creşte de la 2.085 de lei la 2.236 de lei.

În ceea ce priveşte salariile celor din Ministerul Afacerilor Interne, un căpitan va încasa suma de 4.688 de la 3.740 de lei, în timp ce un locotenent colonel va beneficia de un salariu de 4.928 de lei, adică o creştere de peste 900 de lei.

Medicii şi asistentele nu vor avea niciun fel de creştere de la 1 ianuarie, pentru că au urcat direct pe grila din 2022. Potrivit graficelor prezentate de ministrul Muncii, şi salariile profesorilor vor creşte astfel:Profesor cu 25 de ani vechime va avea o creştere de 327 de lei şi va ajunge la 5.376. Profesorii cu studii superioare de lungă durată vor avea o creştere de 343 de lei şi vor ajunge la 4.477, iar profesorii debutanţi vor avea o creştere de peste 1.400 de lei. Profesorii unievrsitari vor avea un plus de 693 de lei şi vor câştiga 9.289 de lei. În ceea ce priveşte asistenţii universitari, aceştia vor beneficia de o creştere de 141 de lei, până la peste 3.700 de lei.

 

 

 

 

2 Thoughts to “Nu aduce anul ce aduce ceasul: surpriză de proporții pregătită angajaților din Armată și Ministerul Afacerilor Interne”

  1. Anonim

    Daaa, trebuie sa le marim salariul saracii, ca trag tare la joc de cruce, batut de table si zaruri in unitate.

  2. Anonim

    “Pofticioașii” de salarii militare sunt asteptati la centrele de recrutare pentru a-și exprima dorința și dacă reușesc să treacă testele sunt bineveniți la casierie…. locuri sunt suficiente.

Leave a Comment