Ne paște creșterea TVA-ului?

Având în vedere nevoia urgentă de bani pentru a reduce deficitul bugetar până la finele anului, cel puțin să se apropie, dacă nu se va reuși încadrarea în ținta de deficit, ceea ce pare în acest moment ca fiind imposibil, da, ne paște o creștere a cotei de bază a TVA-ului, combinată, poate, cu eliminarea cotei de 5%. Deoarece ne aflăm deja în luna septembrie, orice alte măsuri fiscale nu pot să ne aducă venituri suplimentare în acest an, cu excepția eliminării facilităților fiscale din sectoarele de construcții, agricultură și industria alimentară, care pot intra în vigoare din luna următoare eliminării lor. Celelalte măsuri, cele privind impozitul pe profit și cele pe venitul microîntreprinderilor, își vor simți efectul de abia din 2024, ori deficitul bugetar trebuie redus până la finele anului 2023, evident continuând și în 2024.
Pentru buget, creșterea cotei de TVA, precum și eliminarea unei cote reduse și trecerea la cota de bază, este benefică, deoarece ar duce automat la creșterea încasărilor pe termen scurt, ceea ce își și dorește de altfel guvernul. Pentru populație, însă, asta înseamnă scumpiri la toate produsele, instant, ceea ce, desigur, ar duce la nemulțumiri, mai ales că deja aceste scumpiri au avut loc într-un procent foarte mare în ultimul an și jumătate, iar focul inflației se va înteți din nou. Iar anul viitor avem alegeri, ceea ce face ca guvernul să se afle cu spatele la zid: cum să reduc deficitul bugetar, dar să nici nu supăr foarte tare alegătorii? Grea alegere! Deși, declarativ, prim-ministrul ne asigură că nu este de acord cu creșterea TVA-ului, totuși ne pregătește, oarecum, pentru acest lucru, el sugerând că i s-a cerut acest lucru de la Bruxelles, dar că el nu este de acord, desigur. Președintele României ne spune, de asemenea, că o creștere a TVA-ului nu este de dorit, dar dacă guvernul consideră că este necesară o asemenea creștere, sigur, se poate face. Coroborând cele două declarații, s-ar putea să rezulte că, deși nu ne dorim, creșterea TVA-ului se va întâmpla, pentru că, nu-i așa?, așa dorește Bruxellesul. Numai că nu este deloc așa, Bruxellesul ne cere reducerea deficitului bugetar, dacă vrem să accesăm banii din PNRR, metodele de a face această reducere rămân la latitudinea Bucureștiului. Și uite așa, trebuie să facem lucruri pe care nu ni le dorim, dar ăia răi care vor să ne dea bani, cu condiția să să fim gospodari, să eliminăm risipa, inechitățile, specialii și sifonarea banului public, ne obligă să creștem TVA-ul! Și încă ceva: mai rămâne ca guveranții să ne spună, după ce vor elimina cota redusă de TVA de 5%, că ei nu au crescut TVA-ul, doar au eliminat o cotă, și ce să vezi? în loc de 5% vom avea 9% sau 19%! Nu ar fi mai ușor să ieșim din starea asta de ipocrizie și să reașezăm sistemul bugetar pe niște baze corecte, solide, astfel ca să nu cheltuim fără să ne alegem cu nimic? Astfel, ar crește încrederea cetățenilor în stat, ar crește conformarea voluntară și nu ar mai trebui ca, permanent, să-i convingem pe aceștia că albul este negru, că ce bine este să creștem impozitele și taxele, întru fericirea lor, desigur!

Alexandru Tamba

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi cotidianul Curierul Naţional. www.curierulnational.ro

3 Thoughts to “Ne paște creșterea TVA-ului?”

  1. […] Având în vedere nevoia urgentă de bani pentru a reduce deficitul bugetar până la finele anului, cel puțin să se apropie, dacă nu se va reuși încadrarea în ținta de deficit, ceea ce pare în acest moment ca fiind imposibil, da, ne paște o creștere a cotei de bază a TVA-ului, combinată, poate, cu eliminarea cotei de 5%. Deoarece ne aflăm deja în luna septembrie, orice alte măsuri fiscale nu pot să ne aducă venituri suplimentare în acest an, cu excepția eliminării facilităților fiscale din sectoarele de construcții, agricultură și… Citeste mai mult […]

  2. […] Având în vedere nevoia urgentă de bani pentru a reduce deficitul bugetar până la finele anului, cel puțin să se apropie, dacă nu se va reuși încadrarea în ținta de deficit, ceea ce pare în acest moment ca fiind imposibil, da, ne paște o creștere a cotei de bază a TVA-ului, combinată, poate, cu eliminarea cotei de 5%. Deoarece ne aflăm deja în luna septembrie, orice alte măsuri fiscale nu pot să ne aducă venituri suplimentare în acest an, cu excepția eliminării facilităților fiscale din sectoarele de construcții,  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment