Mii de sălăjeni vor panouri fotovoltaice. Bugetul alocat s-a epuizat în două minute

Bugetul de 274 de milioane de lei alocat Regiunii Nord-Vest pentru programul „Casa Verde Fotovoltaice 2024”, s-a epuizat în două minute de la începerea sesiunii de înscriere, a anunțat Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP). În sesiunea pentru judeţele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureş au fost înscrise peste 9.000 de dosare.  „Programul de anul acesta este cu atât mai atractiv cu cât, în premieră, finanţăm şi instalaţiile de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, ce vor fi instalate împreună cu panourile fotovoltaice, iar acest lucru s-a reflectat în ritmul cu care s-au realizat înscrierile din această dimineaţă. În acelaşi timp, subvenţia a crescut la 30.000 de lei, ceea ce reprezintă un sprijin consistent pentru viitorii prosumatori. Programul va continua cu înscrierea persoanelor fizice din celelalte regiuni conform calendarului stabilit, câte o zi pentru fiecare regiune, în limita bugetului alocat, iar pe data de 9 octombrie 2024 se vor putea înscrie unităţile de cult”, a declarat preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Laurenţiu-Adrian Neculaescu. Sesiunea 2024 de finanţare pentru înscrierea solicitanţilor persoane fizice se derulează în perioada 27 septembrie – 8 octombrie, cu etape de câte o zi pentru fiecare regiune. Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 30.000 lei pentru cumpărarea şi montarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 3.000 lei.

One Thought to “Mii de sălăjeni vor panouri fotovoltaice. Bugetul alocat s-a epuizat în două minute”

  1. […] ce vor fi instalate împreună cu panourile fotovoltaice, iar acest lucru… Articolul Mii de sălăjeni vor panouri fotovoltaice. Bugetul alocat s-a epuizat în două minute apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment