Potrivit informațiilor oferite de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj (AJOFM Sălaj), în primele unsprezece luni ale acestui an, 2131 de persoane s-au angajat. Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 noiembrie, 1013 au vârsta peste 45 de ani, 322 persoane sunt cuprinse între 35 – 45 ani, 307 au vârsta între 25 – 35 de ani, iar 489 sunt tineri sub 25 de ani. Numărul femeilor încadrate în muncă este de 987, iar al bărbaţilor de 1144. În funcţie de rezidenţă, 871 de persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 1260 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă la nivel de județ indică faptul că 853 de persoane au studii liceale şi postliceale, 570 dețin studii gimnaziale, 476 au doar studii profesionale, în timp ce 232 de persoane dețin studii universitare.
Este important de precizat că din numărul total de persoane încadrate în acest an în muncă prin intermediul AJOFM Sălaj, 987 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.
În primele 11 luni ale lui 2023, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă a fost de 6510 persoane.
[…] Potrivit informațiilor oferite de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj (AJOFM Sălaj), în primele unsprezece luni ale acestui an, 2131 de persoane s-au angajat. Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 noiembrie, 1013 au vârsta peste 45 de ani, 322 persoane sunt cuprinse între 35 – 45 ani, 307 au vârsta între 25 – 35 de ani, iar 489 sunt tineri sub 25 de ani. Numărul femeilor încadrate în muncă este de 987, iar al bărbaţilor de 1144. În funcţie de rezidenţă, 871 de persoane angajate… Citeste mai mult […]