Evoluţia Pestei Porcine Africane (PPA) la nivelul judeţului Sălaj a fost analizată, vineri, în cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Sălaj, întrunită sub coordonarea prefectului Florin Florian.
Prefectul Florin Florian a precizat faptul că de la debutul bolii în gospodăriile populaţiei din Sălaj s-au înregistat opt focare de PPA la porc domestic, dintre care trei au fost închise, patru sunt active şi unul, cel de la Preoteasa, trebuie confirmat de către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) Bucureşti. Ţinând cont că trei din aceste focare sunt pe raza comunei Ip, în localităţile Ip, Cosnisciu de Jos şi Zăuan, prefectul judeţului sălaj a făcut cunoscut faptul că, joi, a dispus Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj realizarea unui control în această comună, pentru a se constata modul în care au fost respectate măsurile prevăzute plan de măsuri pentru controlul pestei porcine africane (PPA). Controlul se va efectua în perioada 12-21 august, raportul final urmând a fi prezentat prefectului judeţului Sălaj până cel târziu în data de 22 august.
Prezent la întâlnirea de vineri, Mircea Martin, directorul DSVSA Sălaj a subliniat faptul că inspectorii sanitar-veterinari au realizat la nivelul judeţului mai multe controale la gospodăriile populaţiei din zonele cu focare de PPA şi controale privind circulaţia porcilor domestici. În urma acestora, inspectorii DSVSA au aplicat cinci amenzi pentru circulaţia animalelor, în valoare 27.000 de lei şi cinci amenzi pentru nerespectarea măsurilor pentru controlul PPA în gospodăriile populaţiei, în valoare de 4.800 de lei. De asemenea, prefectul Florin Florian a precizat că în urma unei decizii a Comitetului Naţional de Combatere a Bolilor (CNCB), la nivelul judeţului Sălaj a fost adoptat, la finalul lunii iulie, un plan suplimentar de măsuri privind combaterea PPA în mediul silvatic.
Planul prevede ca gestionarii fondurilor cinegetice să recolteze integral mistreţii din zonele afectate de PPA, în termenul de 60 zile de la confirmarea virusului, prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, respectiv prin pândă si dibuire. De asemenea, în termen de 60 zile de la data aprobării planului, în toate zonele neafectate trebuie redus efectivul de mistreţi, prin vânarea unei cote suplimentare de intervenţie, aprobată de Ministerul Apelor şi Padurilor, în funcţie de nivelul optim aprobat prin acte normative. În cadrul aceleiaşi şedinţe a fost aprobat un plan de măsuri pentru controlul pestei porcine africane (PPA) confirmată la porc domestic, într-o gospodărie din localitatea Zăuan.
Planul stabileşte că, începând cu data 9 august se impune o zonă de protecție în jurul focarului din localitatea Zăuan, cu o rază de trei kilometri, incluzând localităţile Zăuan, Zăuan Băi şi Bilghez- parţial, respectiv o zonă de supraveghere, cu o rază de 10 kilometri, incluzând localităţile Marca, Porţ, Leşmir, Şumal- parţial, Camăr, Carastelec, Uileacu Simleului, Pusta, Bilghez-parţial, Criştelec, Cehei, Şimleu Silvaniei- parţial, Nuşfalău, Drighiu, Aleuş, Halmăşd- parţial, Cerâşa, Ip, Cosniciu de Sus, Cosniciu de Jos, Bozieş, Boghiş- parţial, din Sălaj şi localităţile Valea Cerului, Suplacul de Barcău, Borumlaca şi Vâlcelele din judeţul Bihor.
În exploatația în care a fost identificat noul focar s-au luat o serie de măsuri, precum: plasarea exploatației sub supraveghere; inventarierea animalelor existente în exploatație, examinarea clinică a acestora și recoltare de probe de sânge; întocmirea anchetei epidemiologice cu stabilirea posibilei surse de infecție; sacrificarea animalelor din exploatație (două exemplare); ecarisarea teritoriului prin îngroparea cadavrelor de porci; dezinfecția în totalitate a exploatației. Pesta porcină africană nu afectează omul. Nu există nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, singurele specii afectate fiind porcii domestici și mistreții.
Prefectul Județului Sălaj, Florin Florian, a spus pentru Magazin Sălăjean că a instituit controale drastice în toate zonele afectate, atât pe cele 12 fonduri de vânătoare puse sub alertă de pestă, fiind vorba despre porci mistreți, cât și în localitățile afectate. Prefectul a spus că, din păcate, toți mistreții aflați în fondurile de vânătoare afectate vor fi sacrificați în perioada următoare, amintind și de sancțiunile aplicate, dar și de posibile sancțiuni drastice viitoare, dacă măsurile nu vor fi respectate ori cei responsabili nu-și vor face treaba.
„Situația este sub control și nu putem discuta despre o situație ce nu poate fi gestionată. Împreună cu factorii de răspundere din UAT-uri – primari, medici veterinari, dar și cu reprezentanții DSVSA și DSP, efectuăm în prezent controale în zonele cu focare nestinse, în special în Ip dar și în Uileacu Șimleului și Preoteasa. Controalele în trafic au fost intensificate, cu ajutorul polițiștilor, măsurile din păcate sunt extreme pentru cei care nu respectă legea sau nu înțeleg riscurile. Doar în ultimele zile, cei depistați că transportau animale din sau în zonele afectate, au rămas fără acestea, porcii fiind uciși. S-au aplicat și amenzi, în cuantum de peste 7.000 de lei, 11 avertismente, dar și amenzi aplicate direct gospodarilor, în cuantum de peste 6.000 de lei, sancțiuni aplicate celor care nu au ținut cont de avertismente și au continuat să facă front separat față de lege și măsurile care se impun cu strictețe maximă în astfel de situații. Continuăm și campanile de prevenție, suntem și pe teren, însă trebuie să avem și sprijinul populației, mai ales al locuitorilor din zonele afectate, gospodari care trebuie să înțeleagă că fără respectarea măsurilor stricte și fără respectarea legii nu se poate ajunge la un rezultat bun și durabil”.