Numărul salariaţilor din judeţul Sălaj a crescut cu aproape 1.600 de persoane la finele lunii februarie 2017, faţă de situaţia de acum un an, ajungând la 47.939 de persoane, potrivit ultimelor date furnizate de către reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Statistică Sălaj. Din acest total, circa 56 la sută lucrau în servicii, 41 la sută, în industrie şi construcţii şi 3,2 la sută, în agricultură, silvicultură şi pescuit.
În ceea ce priveşte câştigul salarial mediu nominal brut pe total județ, în a doua lună din an a atins 2.532 lei/persoană, în scădere cu 18,5 la sută faţă de media pe economie. Raportat la valorile din luna anterioar, acest indicator a crescut cu 5,3 la sută, iar faţă de acum un an, cu 24,2 la sută. Câştiguri salariale medii nominale brute peste media județului au realizat salariații din industrie şi construcții (2.557 lei/persoană) şi salariații din servicii (2.541 lei/persoană) iar sub media județului, salariații din agricultură, silvicultură şi pescuit (2.038 lei/persoană).
Salariul mediu nominal net, în luna februarie 2017, a fost de 1.834 lei/persoană, în scădere cu 18 la sută față de câştigul salarial mediu nominal net pe economie. Câştigul salarial mediu nominal net în luna februarie 2017 a crescut cu 5,1 la sută față de luna ianuarie 2017 şi cu 23,3 la sută față de luna februarie 2016. Pe principalele ramuri câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.859 lei/persoană în industrie şi construcții, de 1836 lei/persoană în servicii (peste media județului) şi de 1.490 lei/persoană în agricultură, silvicultură şi pescuit (sub media înregistrată pe total județ).