Lucrările la șoseaua de centură a Zalăului vor demara anul viitor

Şoseaua de centură a Zalăului, una dintre cele mai importante construcţii aşteptate de zălăuani, şi nu numai, prinde, încet, dar sigur, contur. Este vorba despre tronsonul doi al acestei şosele. Potrivit ultimelor informații furnizate de către reprezentanții Primăriei Zalău, lucrurile nu au rămas la stadiul de promisiuni şi că primele documente au căpătat deja caracter oficial. Astfel, zilele trecute, Caietul de Sarcini pentru revizuirea studiului de fezabilitate al şoselei a primit acordul favorabil şi a fost în mod oficial emis. În acest moment, se lucrează la studiul de oportunitate şi nota estimativă, iar începând de luni urmează să fie elaborate modelele de contracte care vor cuprinde printre altele întreaga documentaţie a proiectului.

Până la sfârşitul lunii mai, toată documentaţia de proiectare va fi trimisă spre studiu şi avizare Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), urmând ca această autoritate să îşi pună avizul pe întreaga documentaţie. Urmează publicarea anunţului în vederea organizării licitaţiei, iar doritorii vor putea depune ofertele până în data de 22 iunie. Jumătatea lunii iulie va fi perioada în care vor fi comunicate rezultatele evaluării ofertelor iar câştigătorul, viitorul proiectant, va fi anunţat. Vor urma alte operaţiuni conform procedurii respectiv, fiind luate în calcul, fireşte şi eventualele contestaţii. Potrivit surselor amintite, având în vedere că se discută deja despre date cât se poate de certe, este foarte posibil ca, începând de anul viitor, după finalizarea tuturor procedurilor, lucrările la tronsonul doi al şoselei de centură să poată demara.

4 Thoughts to “Lucrările la șoseaua de centură a Zalăului vor demara anul viitor”

  1. Anonim

    Suna bine in preajma alegerilor locale !

  2. Tăunu

    Şi la vara care vine, am să-mi iau mândra cu mine !

  3. Desigur, la anul...si la multi ani!

    Anul asta nu, ca-i an electoral si acum numai promitem.
    Abia de la anul ne apucam de incalcat promisiunile facute.

  4. Anonim

    Toate drumurile din Zalău sunt dezastru! Radule ce drq mai candidezi?

Leave a Comment