Inspectorul Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj anunță persoanele interesate, angajați și angajatori, despre ultimele modificări în domeniul legislației muncii, pe segmentul activității prestate de cei care efectuează munca cu ziua.
Astfel, potrivit unui comunicat primit din partea reprezentanților ITM, Ordonanța de urgență nr.26/2019 modifică și completează Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri.
Principala noutate adusă de actul normativ este includerea a încă nouă activități și domenii în care se poate presta munca necalificată. Astfel, potrivit actului normativ, zilierii pot desfășura pentru un beneficiar exclusiv activități necalificate, cu caracter ocazional, și în următoarele domenii de activitate: activități de organizare a expozițiilor, târgurilor și congreselor – grupa 823; publicitate – grupa 731, activități de interpretare artistică – spectacole – clasa 9001, activități-suport pentru interpretarea artistică – spectacole – clasa 9002 și activități de gestionare a sălilor de spectacole – clasa 9004; creșterea și reproducţia animalelor semi-domesticite și a altor animale – clasa 0149; activități de alimentație (catering) pentru evenimente – diviziunea 5621; activități de întreținere peisagistică – plantarea, îngrijirea și întreținerea de parcuri și grădini, cu excepția facilității de locuit particulare – clasa 8130; restaurante – clasa 5610; baruri și alte activități de servire a băuturilor – clasa 5630; activități ale grădinilor zoologice, botanice și ale rezervațiilor naturale – clasa 9140.
Ordonanța de urgență mai stabilește că niciun zilier nu poate lucra pentru același beneficiar pe o perioadă mai lungă de 90 de zile, cumulate pe durata unui an calendaristic, cu excepția celor care prestează activități în domeniul agriculturii, creșterii animalelor în sistem extensiv prin pășunatul sezonier al ovinelor, bovinelor, cabalinelor, activități sezoniere în cadrul grădinilor botanice aflate în subordinea universităților acreditate, precum și în domeniul viticol. În cazul acestora, perioada nu poate depăși 180 de zile cumulate pe durata unui an calendaristic.
Cuantumul remunerației brute orare stabilite de părți nu poate fi mai mic decât valoarea/ora a salariului de baza minim brut pe țară garantat în plată și se acordă la sfârșitul fiecărei zile de lucru sau la sfârșitul săptămânii.
Zilierul va avea, potrivit noului act normativ, calitatea de asigurat în sistemul public de pensii. Sarcina calculării, plății și declărării contribuției de asigurări sociale pentru veniturile realizate din activitatea zilierilor, datorate conform prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, revine beneficiarului de lucrări.
În plus, în situația producerii unui accident de munca sau în cazul apariției unei boli profesionale, beneficiarul este obligat să asigure plata cheltuielilor aferente îngrijirilor medicale necesare.
De asemenea, se prevede înființarea Registrului electronic de evidență a zilierilor, în data de 20 decembrie 2019, sistemul informatic urmând sa fie achiziționat de către Inspecția Muncii. Metodologia de întocmire și transmitere a acestuia, înregistrările care se efectuează, precum și orice alte elemente în legătura cu întocmirea lui se stabilesc prin ordin al ministrului Muncii și Justiției.