Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj informează contribuabilii că prin Legea 296/2023, începând cu data de 1 ianuarie 2024, a fost modificată Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin introducerea unui impozit special pe bunurile mobile și imobile de valoare mare.
Impozitul se datorează de:
– persoanele fizice care, la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior, au în proprietate/proprietate comună clădiri rezidenţiale, situate în România, dacă valoarea impozabilă a clădirii, depășește 2.500.000 lei. Aceste persoane au obligația de a calcula, declara și plătii impozitul până la data de 30 septembrie, inclusiv, a anului fiscal curent;
– persoanele fizice şi persoanele juridice care au în proprietate autoturisme înmatriculate/înregistrate în România a căror valoare de achiziţie individuală depăşeşte 375.000 lei. Aceste persoane au obligația de a calcula, declara și plătii impozitul până la data de 31 decembrie, inclusiv, a anului fiscal curent.
Impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare se calculează, după cum urmează:
a) în cazul proprietăţilor reprezentând clădiri rezidenţiale, prin aplicarea unei cote de 0,3% asupra diferenţei dintre valoarea impozabilă a clădirii comunicată de către organul fiscal local şi plafonul de 2.500.000 lei;
b) în cazul proprietăţilor reprezentând autoturisme, prin aplicarea unei cote de 0,3% asupra diferenţei dintre valoarea de achiziţie şi plafonul de 375.000 lei.
În vederea declarării acestui impozit, persoanele anterior menționate completează și transmit la organul fiscal central competent formularul 216 – Declaraţie privind impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare, care este disponibil pe portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, declarația putând fi corectată prin depunerea unei declaraţii rectificative.
M. S.
[…] de a calcula, declara și plătii impozitul până la data de… Articolul Informare privind impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]