Câştigul salarial mediu nominal brut în județul Sălaj, în luna iulie a acestui an, a fost de 4413 de lei/persoană, în scădere cu 1,6 la sută față de luna iunie şi în creştere cu 2,3 la sută față de luna iulie a anului trecut. Potrivit Direcției Județene de Statistică Sălaj câştigul salarial mediu nominal net, în luna iulie a acestui an a fost de 2.738 de lei/persoană, mai mic cu 1,8 la sută față de luna iunie şi mai mare cu 1 la sută față de luna iulie a anului trecut. Indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net pe total județ şi indicele prețurilor de consum pe total țară, în luna iulie a acestui an a fost de 97,3 la sută față de luna iunie şi de 96,3 la sută față de luna iulie a anului trecut. În ceea privește efectivul de salariați, la sfârşitul lunii iulie 2021, a fost de 51028 de persoane, în creştere cu 132 de persoane (+0,3 la sută) față de luna iunie şi cu 32 de persoane (+0,1 la sută) față de luna iulie a anului trecut.