În noiembrie, leul s-a apreciat uşor, dar a rămas cu o scădere consistentă faţă de Euro pe 2012

„În luna noiembrie, Leul a înregistrat o uşoară apreciere pe piețele financiare, de aproape 0,6% faţă de moneda unică Europeană, dar a rămas, de la începutul anului şi până la sfârşitul lunii trecute, cu o depreciere de 4,66% comparativ cu Euro, a treia din Europa ca mărime, după Dinarul sârbesc şi, respectiv, Leul moldovenesc, la fel ca la finele lui octombrie; totodată, Leul este în continuare singura monedă din UE care a scăzut faţă de Euro de la începutul anului și până în prezent. Cel mai probabil, Leul va încheia anul curent marcând deprecierea, iar orizontul anului 2013 nu aduce, cel puţin deocamdată, nici un motiv care ar putea susţine o apreciere consistentă şi «naturală» a monedei naţionale”, a arătat Victor Safta, Director General Noble Securities- sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.
După 11 luni, Forintul şi Zlotul şi-au consolidat creşterile faţă de Euro, la 10% şi, respectiv, la 8,15% de la începutul anului şi până la finele lunii trecute. “Europa se luptă să facă faţă recesiunii, iar unele strategii şi acţiuni câștigă aprecierea investitorilor”, a precizat Victor Safta. Ungaria a încheiat (încă) un parteneriat strategic, de această dată cu producătorul japonez Suzuki, ce vizează în special dezvoltarea infrastructurii rutiere, iar Polonia a anunţat investiţii strategice în energie, de zeci de miliarde de euro până în 2020.
„România a avut unele rezultate economice pozitive în 2012, comparativ cu o serie de state europene. Scăderea consistentă a Leului în acest an- cauzată în principal de turbulenţele politice şi efectele lor asupra investitorilor- ar putea fi recuperată în viitor, dar vor fi necesare realizări și acţiuni politico-economice de valoare, care să atragă şi să consolideze în timp încrederea pieţelor financiare şi a investitorilor de toate categoriile, inclusiv prin creşterea investiţiilor directe”, a precizat Victor Safta.
În noiembrie, o serie de monede din Europa s-au apreciat faţă de Euro, dar în general cu procente de sub 1%; Rubla rusească a marcat însă luna trecută o creştere notabilă (1,28%) comparativ cu Euro, având, de altfel, per ansamblul anului, o evoluție pozitivă. Guvernul rus se aşteaptă la o creştere economică de 3,5% în acest an, în condiţiile în care datoria publică este foarte redusă şi, în plus, Rusia are un orizont economic promiţător pentru anul viitor: proiecte strategice de infrastructură şi energie, o serie de privatizări etc.
“În general, în afară de performanțele economice ale fiecărei țări, pot fi mulţi alți factori care să determine evoluţiile valutelor: eventualele speculaţii punctuale, manifestarea aversiunii investitorilor faţă de risc, influenţele pe care performanţele economiilor puternice le au asupra economiei mondiale etc… Astfel, în acest final de an sunt premise pentru o volatilitate crescută pe pieţele financiare, inclusiv în ceea ce privește Leul, agenda lunii decembrie fiind foarte bogată- de la rezolvarea problemei «prăpastiei fiscale» din SUA, la alegerile parlamentare din România”, a arătat Victor Safta.
© Casa de brokeraj Noble Securities, sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Group of Companies & Getin Holding

Leave a Comment