Acţiunile derulate în primele cinci luni ale anului 2018 de către poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Inspecoratului de Poliție Județean Sălaj s-au concretizat în 17 percheziții domiciliare şi măsuri asiguratorii asupra unor bunuri, în valoare totală de aproape 5,5 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în intervalul 1 ianuarie-31 mai 2018, în cauzele penale instrumentate, faţă de 56 de persoane s-a dispus continuarea urmăririi penale, fiind luate măsuri preventive față de trei dintre acestea. Totodată, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 203 articole de îmbrăcăminte și încălţăminte, expuse la vânzare, întrucât existau suspiciuni că acestea poartă o marcă înregistrată, fără acordul titularului de drept, cantitatea de aproximativ 300 litri combustibil, mărfuri alimentare în valoare de aproximativ 3.000 de lei și un kg de articole pirotehnice, provenite din acte de contrabandă.
Una dintre acţiuni s-a desăşurat la finele lunii februarie, când polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat la data de 22 februarie, şi a avut ca scop prevenirea şi combaterea actelor de evaziune fiscală, a ilegalităților comise în domeniul mărfurilor alimentare, legumelor și fructelor, precum și a produselor contrafăcute. Au fost verificați 39 de agenți economici și 11 producători agricoli.
În acest context, au fost constatate două infracțiuni de evaziune fiscală și au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.000 lei, din care șapte la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, două la Legea 145/2014 privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol și două la O.U.G. 28/1999 privind obligativitatea agenților economici de a utiliza aparatele de marcat electronice fiscale, se arată în comunicat.
De asemenea, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor, de la sediul și punctele de lucru ale unei societăți de profil, din Sălaj, 203 articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, întrucât existau suspiciuni că acestea poartă o marcă înregistrată fără acordul titularului de drept. La acțiune au participat și polițiști de la structura de ordine publică, precum și jandarmi.