Când credeam că mai rău nu se poate, iată că se poate, vorba ,,optimistului”! Dacă inițial era prevăzut în OUG că pierderea fiscală se poate recupera în 5 ani, dar doar 75% din aceasta se poate recupera în perioadele următoare, iată că forma finală prevede că se va putea recupera doar 70%:
„Art. 31 Pierderi fiscale
(1) Pierderile fiscale anuale stabilite prin declarația de impozit pe profit, începând cu anul 2024/anul fiscal modificat care începe în anul 2024, după caz, se recuperează din profiturile impozabile realizate, în limita a 70% inclusiv, în următorii 5 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit…..
(7) Pierderile fiscale anuale stabilite prin declarația de impozit pe profit, aferente anilor precedenți anului 2024/anului care începe în 2024, rămase de recuperat la data de 31 decembrie 2023, se recuperează din profiturile impozabile realizate începând cu anul 2024, în limita a 70% din profiturile impozabile respective, pe perioada rămasă de recuperat din cei 7 ani consecutivi ulteriori anului înregistrării pierderilor respective.”
În ceea ce privește microîntreprinderile, apar noi condiții privind încadrarea în acest regim de impozitare, respectiv 1% sau 3%, pe lângă cele apărute acum o lună, astfel:
,,La articolul 47 alineatul (1), litera h) se modifică și va avea următorul cuprins:
h) are asociați/acționari care dețin, în mod direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot și este singura persoană juridică stabilită de către asociați/acționari să aplice prevederile prezentului titlu;”
30. La articolul 47 alineatul (1), după litera h) se introduce o nouă literă, lit. i), cu următorul cuprins:
„i) a depus în termen situațiile financiare anuale, dacă are această obligație potrivit legii.”
Litera h) ridică următoarea problemă: dacă niciunul dintre acționari nu deține 25%, atunci, de exemplu sunt 5 acționari cu 20% fiecare, același grup de 5 acționari, fără să aibă niciunul 25%, poate deține oricâte microîntreprinderi? Sau dacă un acționar are câte 10% din mai multe firme care se încadrează la microîntreprindere, este posibil să beneficieze de acest regim de impozitare?
La litera i) apare o altă problemă: nu se înțelege foarte bine dacă pentru anul 2024 trebuie să fie îndeplinită condiția cu depunerea situațiilor financiare în ceea ce privește anul 2023 sau 2022? Dacă este așa, adică dacă se referă la anul 2023, înseamnă că situațiile financiare trebuie depuse până la 31 martie 2024 deoarece declarația 700 privind trecerea de la un regim de impozitare la altul este această dată. Cel puțin așa am văzut interpretarea dată de unii specialiști, deși eu consider că dacă sunt depuse situațiile financiare pe 2022 condiția este îndeplinită, deoarece toate condițiile trebuie să fie îndeplinite la 31.12. a anului precedent, ori cea la care ne referim eu consider că este îndeplinită.
Dar interpretările rămân: care este cea corectă? Riscul este foarte mare pentru că dacă fiscul spune că am interpretat greșit și reîncadrează compania la impozit pe profit, diferențele care pot rezulta pot duce la colapsul acesteia. Am spus-o și o mai spun: legislația fiscală este un subiect sensibil, aceasta nu trebuie să provoace, sub nicio formă, interpretări, pentru că în final toată lumea pierde, stat și contribuabil.
Alexandru Tamba
Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi cotidianul Curierul Naţional. www.curierulnational.ro
[…] Când credeam că mai rău nu se poate, iată că se poate, vorba ,,optimistului”! Dacă inițial era prevăzut în OUG că pierderea fiscală se poate recupera în 5 ani, dar doar 75% din aceasta se poate recupera în perioadele următoare, iată că forma finală prevede că se va putea recupera doar 70%: „Art. 31 Pierderi fiscale (1) Pierderile fiscale anuale stabilite prin declarația de impozit pe profit, începând cu anul 2024/anul fiscal modificat care începe în anul 2024, după caz, se recuperează din profiturile impozabile realizate, în limita a 70% inclusiv,… Citeste mai mult […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]