Furturi de gaze naturale în Sălaj

Peste 900 de cazuri de consum fraudulos de gaze naturale au fost identificate de la începutul acestui an și până în prezent, la nivel național. În judeţul Sălaj au fost identificate și confirmate cinci situaţii de consum fraudulos de gaze naturale. Compania Delgaz Grid (fosta E.ON Distribuţie România) a depistat în primele patru luni ale acestui an aproximativ 900 suspiciuni de consumuri frauduloase, prejudiciul total estimat fiind de aproximativ 2,5 milioane de lei. Din totalul cazurilor, 442 reprezintă consum fraudulos de gaze naturale (în cele 20 de judeţe din Transilvania, Moldova şi Banat), iar 454 sunt sustrageri de energie electrică (în zona Moldova).

Combaterea intervenţiilor neautorizate la aparatele de măsură, atât la instalaţiile de gaze naturale, cât şi la cele de energie electrică, precum şi a improvizaţiilor efectuate în scopul consumului neautorizat de energie reprezintă o preocupare constantă a Delgaz Grid. Aceste intervenţii aduc prejudicii importante şi, totodată, pot genera incidente deosebit de grave, cu însemnate pagube materiale şi/sau victime.

De aceea, prin intermediul echipelor specializate sunt efectuate permanent verificări în teren pentru a depista sustragerile de gaze naturale şi/sau energie electrică din reţelele de distribuţie. Verificările în teren au la bază programe informatice şi instrumente moderne pentru a identifica eventualele consumuri frauduloase la consumatori, prin ocolirea mijloacelor de măsură sau prin intervenţii asupra acestora.

Prin modificarea unor componente din instalaţii ori prin realizarea de improvizaţii, atât persoanele care fac astfel de intervenţii cât şi cei din jur sunt expuşi pericolelor de incendii, explozii, electrocutări. Totodată, consumatorii sunt afectaţi direct prin întreruperea alimentării cu gaze naturale şi/sau energie electrică.

Compania recomandă consumatorilor să nu accepte “ofertele” venite din partea anumitor persoane şi să nu permită accesul acestora la instalaţiile de gaze naturale şi/sau energie electrică, în vederea efectuării unor modificări de orice natură, menite a împiedica înregistrarea cantităţilor reale de gaze naturale şi/sau energie electrică consumate.

 

 

3 Thoughts to “Furturi de gaze naturale în Sălaj”

  1. Anonim

    NO IHOS DANUT AI PUS-O!

  2. Sandor

    Care sunt cele cinci nume care au furat in salaj

  3. Anonim

    Eu cred ca si Pasca cu trupa lui de la EON au pus-o! Sau nu inca. Asteptam Doamne fereste pana la prima explozie? Alo Politia!!

Leave a Comment