Au trecut trei ani de când a fost dată în folosinţă Hala agroalimentară din centrul municipiului Zalău, dată care a coincis cu desfiinţarea celei mai mari pieţe din municipiu, Piaţa centrală. Locul pe care a funcţionat această piaţă dar şi parcarea, au rămas în paragină timp de trei ani, la fel şi locurile pe care s-au aflat florăriile şi administraţia pieţei. Primăria Municipiului Zalău va demara, la sfârşitul lunii martie, lucrările de “Amenajare parcare și amenajare peisagistică pentru piața agroalimentară din zona centrală”. Amplasamentul vizat pentru amenajare este situat la intersecția străzii Simion Oros cu strada Prunilor, pe partea opusă complexului agroalimentar și a Mall-ului.
Lucrările ce vor fi executate în zona respectivă constau în amenajarea parcării care va deservi Hala Agroalimentară, amenajarea de căi de circulaţie carosabile și pietonale, amenajare de spații verzi, dotări cu mobilier stradal, racordul la utilități și amenajare rețea pluvială. Lucrările vor fi terminate, potrivit reprezentanţilor municipalităţii, la sfârşitul lunii septembrie.
Având în vedere lucrările programate în această zonă, utilizatorii fostei piețe agroalimentare, respectiv comercianții/producătorii de flori și pomi fructiferi, au fost notificați pentru eliberarea spațiului, fiindu-le puse la dispoziție alte locuri în care să își poată desfășura activitatea. Comercianții de flori au posibilitatea de a ocupa un spațiu în Hala Agroalimentară, Piaţa Astralis sau Piaţa Dumbrava Nord, iar comercianții de pomi fructiferi au posibilitatea de a ocupa un spaţiu în Piața Astralis și Piaţa Dumbrava Nord, urmând ca aceștia să ia o decizie în acest sens.
Hala agroalimentară – o investiţie de aproape 15 milioane de lei – a fost inaugurată la sfârşitul lunii mai 2015, după ani de aşteptare, licitaţii şi nenumărate controverse. Hala este cel mai mare spaţiu comercial de acest gen din judeţul Sălaj, având o suprafaţă construită desfăşurată de aproape 5.000 metri pătraţi, spaţiile exterioare fiind amenajate pe o suprafaţă utilă de 1.703 metri pătraţi.
Parterul halei beneficiază de un spaţiu de 1.284 mp şi este destinat, aşa cum ştim, comerţului produselor vegetale, produselor apicole, produselor din lapte şi carne. Hala nu s-a bucurat în cei trei ani de funcţionare de prea mare success, multe din spaţii fiind abandonate de comercianţi, în special cele situate la etajul clădirii. Costurile percepute de cei care au închiriat ca fiind ridicate, condiţiile din hală – contestate, de asemenea, de multe ori, dar şi lipsa clienţilor au făcut ca mulţi dintre cei care au închiriat iniţial aceste spaţii să renunţe la ele. Municipalitatea a luat în calcul o regândire a modului în care vor fi închiriate aceste spaţii, a tarifelor, fiind necesar un “suflu” nou de marketing pentru atragerea comercianţilor dar şi a clienţilor către aceste spaţii comerciale care, deşi sunt unice în municipiu, nu se bucură de succesul scontat.