ANAF intenționează să angajeze, în sistemul fiscal, tineri valoroși, absolvenți de studii superioare de specialitate, deoarece o treime din personalul său are vârsta cuprinsă între 51 – 60 de ani. Mai mult decât atât, în perioada 2019 – 2020, vor ieși la pensie aproape 2.500 de angajați ai ANAF, dintre cei 23.500.
Concluzia managementului ANAF a fost că personalul trebuie întinerit, iar media de vârstă trebuie scăzută. Pe lângă cursurile de pregătire din cadrul Școlii de Finanțe Publice și Vamă, din cadrul MFP (care se va transforma în Școala de Fiscalitate, Finanțe Publice și Vamă), tinerii angajați vor beneficia și de un transfer de know – how de la colegi îndrumători, cu o bogata experiență și un nivel profesional ridicat.
Potrivit unui comunicat al ANAF, intenția conducerii este de a transforma majoritatea celor aproape 3.000 de posturi vacante existente în posturi de inspectori debutanți. Acest fapt nu reprezintă un efort bugetar semnificativ.
Aceste intenții strategice ale managementului ANAF implică, desigur, și propuneri de modificare a cadrului legislativ, deoarece, în prezent, recrutarea funcționarilor publici debutanți presupune promovarea unui concurs pentru ocuparea unei funcții publice, efectuarea unei perioade de stagiu și obținerea unui calificativ corespunzator pentru a putea fi numiți funcționari publici definitivi, în condițiile Codului administrativ.
„Ministerul Finanțelor Publice și ANAF vor ca pe o parte a posturilor vacante să angajeze tineri absolvenți de învățământ superior, pe care să-i specializeze la Școala de Fiscalitate. Impactul la buget ar fi mai redus, iar tinerii angajați ar aduce în instituție un suflu proaspăt, de care ANAF are mare nevoie”, a transmis președintele ANAF, Mirela Călugăreanu.
Ceea ce intenționează ANAF pe viitor este ca absolvenții să fie selectați în funcție de o serie de criterii, cum ar fi nota finală a examenului de absolvire, note obținute la disciplinele de specialitate și interviu.
În baza lor, aceștia vor intra în sistem ca stagiari, vor beneficia de îndrumători și vor urma, totodată, cursurile Școlii de Fiscalitate, Finanțe Publice și Vamă. La finalul perioadei de stagiu, debutanții vor susține un examen, vor fi evaluați, pentru a se stabili modul în corespund exigențelor instituției.