Cea de-a 24-a ediţie a “Expo Casa-Expo Universal” și-a deschis porţile joi, 18 mai, la ora 11. Evenimentul de tradiţie este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Sălaj şi se desfășoară în acest an în incinta Casei Municipale de Cultură Zalău din strada 22 Decembrie numărul 3.
Vizitatorii sunt aşteptaţi cu o gamă variată de mobilier şi cu reduceri considerabile de preţuri, care ajung până la 50 la sută la unii producători de mobilă. Paul Morar, director executiv în cadrul Camerei de Industrie și Comerț Sălaj, ne-a declarat că, în acest an, locul de desfășurare al Expo Casa nu a fost ales întâmplător. “ Dacă până acum obișnuiam să găzduim expoziția în locuri care nu ofereau o imagine completă și cât mai aproape de realitate a unui interior mobilat (expozițiile anterioare au fost organizate, printre alte locuri, și în corturi, n.red) în acest an am ales spațiile generoase oferite de Casa de Cultură, și, așa cum puteți vedea, cadrul intim al unui dormitor, felul în care arată o bucătărie sau o sufragerie sunt lucruri care au putut fi puse perfect în evidență în acest loc.
Îi așteptăm pe toți sălăjenii să privească, să aleagă și, de ce nu, să profite de reducerile pe care producătorii care expun în acest an le oferă, unele dintre ele fiind de 50 la sută din prețul practicat în magazine sau online. Această ediție o considerăm a fi o „vitrină” care îmbină într-un mod plăcut și benefic de ambele părți – public și organizatorii împreună cu producătorii- care combină idea de afacere cu cea de cultură și frumos. Avem în cadrul expoziției o gamă de produse care combină calitatea și tehnologia, modelate de creativitatea companiilor – lideri locali care practică dezvoltarea afacerilor lor investind în produse inovatoare și în mobilier pentru fiecare casă, an de an”
Expoziția poate fi vizitată până duminică seara, intervalul orar în care sălăjenii sunt așteptați fiind 10 -18.