Este excesivă impozitarea muncii în România?

Foarte mulți specialiști în economie ne spun de foarte mult timp cum că impozitele pe muncă sunt foarte mari comparativ cu cele pe capital, ca urmare ar trebui ca acestea să fie reduse semnificativ, iar cele pe capital majorate, evident. Oare așa să fie? Haideți să analizăm puțin impozitele pe muncă, apoi să le comparăm cu alte țări. În România, impozitele pe muncă, dacă le trecem la impozite și contribuțiile sociale, sunt următoarele:
– CAS, 25% din salariul brut;
– CASS, 10% din salariul brut;
– impozit pe venit, 10% din salariul brut, după ce se scade CAS și CASS, adică 6,5% din salariul brut (10% din 65%, deoarece se scade 35% CAS și CASS).
Deci un total de 41,5% se reține din salariul brut, iar dacă scădem și deducerile personale pentru persoanele aflate în întreținere (copii și alte persoane), rezultă undeva pe la 40% rețineri din veniturile unui angajat. Pe lângă acestea, mai plătește și angajatorul 2,25% contribuție asiguratorie pentru muncă. O fi mult? O fi puțin? Dacă comparăm cu țările occidentale, unde avem impozit progresiv și unde numai impozitul pe salariu poate ajunge, peste anumite praguri, până la 60%, nemaivorbind de contribuțiile sociale suportate de angajat, parcă nu ar fi mult. Problema este că la noi sunt mari reținerile din salariu în ceea ce privește veniturile mici, aici da, sunt mari, ca atare venitul net este mult prea mic pentru necesitățile angajaților. Dar, există posibilitatea reducerii acestor contribuții, mai ales având în vedere și necesitățile bugetului de asigurări sociale? Părerea mea este că nu. Iată și motivele:
– CAS-ul nu se poate reduce sub 25% pentru că raportul pensionari/salariați este de 0,9 pensionari la 1 salariat, deci o reducere sub 25% ar duce chiar la o scădere a pensiilor, care și așa sunt mici. Pentru a putea reduce această contribuție ar trebui să crească numărul de salariați raportat la numărul de pensionari sau să se suporte o parte și mai mare din pensii din bugetul de stat. Greu de crezut, mai ales cu deficitul bugetar pe care-l avem.
– CASS-ul, din nou, nu cred că poate scădea sub 10%, mai ales dacă ținem cont de subfinanțarea sistemului sanitar din România.
– impozitul pe venit cum să-l mai reducem dacă în prezent este 6,5% din salariul brut, chiar și mai mic dacă ținem cont, așa cum spuneam mai sus, de deducerile personale pentru persoanele aflate în întreținere? Așadar eu nu văd cum s-ar putea reduce impozitarea pe muncă.
O reașezare, în funcție de venituri, da, cred că este posibil, dar aici deja intrăm pe zona politică, cu alte cuvinte, depinde de voința politică a partidelor.
În ceea ce privește impozitarea capitalului, cred că discuția ar trebui să se axeze mai mult pe veniturile aduse de capital, respectiv pe profitul produs de capital, decât pe impozitarea capitalului propriu-zis. De ce? Pentru că un capital neproductiv, cum ar fi, de exemplu, construcțiile care nu produc venit, din varii motive, nu are cum să plătească impozit, în schimb un capital productiv, chiar construcțiile date ca exemplu mai sus, va produce profit, iar aici, da, se poate vorbi de impozitarea acestuia cu diferite cote, în funcție de mărimea lui. Mai mult, dacă rezultă profit din investirea de capital, fix sau variabil, există și posibilitatea de plată a impozitului pe profitul rezultat, altfel stabilim un impozit care nu se va putea plăti și vom ajunge, din nou, să ne plângem de o colectare slabă. Și mai este un lucru: acele locuri de muncă, acele impozite pe muncă, există doar dacă există capital de investit, deci lăsați capital pentru investiții, lăsați capitalul să producă profit, nu-l impozitați până când nu mai este rentabil să fie investit. Veți pierde și impozitele pe muncă!

Alexandru Tamba

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi cotidianul Curierul Naţional. www.curierulnational.ro