Eliminarea facilităților fiscale din IT, construcții și sectorul agroalimentar are efecte diferite

Alexandru Tamba

Efectele eliminării facilităților fiscale din IT, construcții și sectorul agroalimentar nu sunt aceleași, nici pentru angajați, dar nici pentru angajatori. Ordonanța de guvern pe care se lucrează pentru eliminarea acestor facilități ne spune că sunt scutiţi de la plata impozitului pe venit următorii contribuabili, astfel:

,,42. La articolul 60 punctul 2, se modifică și va avea următorul cuprins:

”2. persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), ca urmare a desfășurării activității de creare de programe pentru calculator, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului cercetării, inovării şi digitalizării, al ministrului muncii şi solidarităţii sociale, al ministrului educației și al ministrului finanțelor.

Scutirea se aplică la un singur angajator/plătitor, pentru veniturile de până la 10.000 lei inclusiv obținute din salarii şi asimilate salariilor realizate de persoana fizică în baza unui singur contract individual de muncă, raport de serviciu, act de delegare sau detașare sau a unui statut special prevăzut de lege, pe baza opțiunii exprimate, în scris, prin declarație pe propria răspundere la angajator/plătitor, după caz. Partea din venitul brut lunar ce depăşeşte 10.000 lei nu beneficiază de facilităţi fiscale.”

43. La articolul 60 punctul 5, literele c) și d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

”c) veniturile brute lunare din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1) – (3), realizate de persoanele fizice pentru care se aplică scutirea sunt calculate la un salariu brut de încadrare pentru 8 ore de muncă/zi prin raportare la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată prevăzut de lege pentru activitățile din domeniul construcțiilor prevăzute la lit. a). Scutirea se aplică la un singur angajator/plătitor, după caz, pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor de până la 10.000 lei inclusiv, realizate de persoana fizică în baza unui singur contract individual de muncă, cu normă întreagă sau cu timp parțial, pe baza opțiunii exprimate, în scris, prin declarație pe propria răspundere la angajator/plătitor, după caz. Partea din venitul brut lunar ce depăşeşte 10.000 lei nu beneficiază de facilităţi fiscale.

(…)

d) scutirea se aplică potrivit procedurii aprobate prin ordin al ministrului finanţelor.

44. La articolul 60 punctul 7, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“c) veniturile brute lunare din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1) – (3), realizate de persoanele fizice pentru care se aplică scutirea sunt calculate la un salariu brut de încadrare lunar pentru 8 ore de muncă/zi, prin raportare la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată în domeniul/sectorul agricol și în industria alimentară, stabilit potrivit legii pentru domeniul/sectorul agricol și în industria alimentară. Scutirea se aplică la un singur angajator/plătitor, după caz, pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor de până la 10.000 lei inclusiv, realizate de persoana fizică în baza unui singur contract individual de muncă, cu normă întreagă sau cu timp parțial, pe baza opțiunii exprimate, în scris, prin declarație pe propria răspundere la angajator/plătitor, după caz. Partea din venitul brut lunar ce depăşeşte 10.000 lei nu beneficiază de facilităţi fiscale;“

Punctul 42 se referă la IT-iști, punctul 43 la construcții, iar punctul 44 la sectorul agroalimentar. Efectele însă sunt diferite, deși, aparent, par că sunt identice: se elimină niște facilități. Asta pentru că:

1. – procentul de IT-iști cu venituri peste 10.000 lei este mult mai mare decât în celelalte 2 sectoare cu facilități;

2. – Salariul net pentru IT-iști scade cu mult mai puțin decât pentru ceilalți angajați, deoarece se introduce impozitul pe salarii pentru partea care depășește 10.000 lei, pe când la construcții și agroalimentar, se introduce 10% CASS și impozitul pe venituri, deci un total de 20%.

Sigur, pe total beneficiază de condiții egale, dar ca pierdere la salariul net vorbim de cifre diferite. Apoi, din punctul de vedere al angajatorilor, în sectorul construcțiilor și al industriei agro-alimentare, investițiile făcute sunt mult mai mari. Investitorii din aceste sectoare s-au bazat pe legislația dată în favoarea lor, cu valabiltate până în 2028, ori acum ce facem?, modificăm brusc ceea ce am legiferat? Acești investitori au luat credite, s-au angajat în diferite relații comerciale, acum ce fac? Și este vorba de investiții mari, pentru că este vorba de utilaje, mașini etc., de valori mari. Dacă în IT puteai prevedea, oarecum, eliminarea acestor facilități, pentru că se aplică de mulți ani și nici nu avea un orizont de timp ca și valabilitate, în schimb în construcții și sectorul agro-alimentar situația este chiar pe dos: au fost date relativ recent, unele chiar anul trecut, cu orizont de timp, ca valabilitate, până în 2028!

Ca atare, cred că efectele negative sunt foarte mari, mai ales în aceste 2 sectoare, pot spune că incalculabile, mai ales pe viitoarele prețuri, implicit pe inflație. Nu degeaba BNR a revizuit în sus ținta de inflație pe 2023, la 7,5%!

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi cotidianul Curierul Naţional. www.curierulnational.ro

2 Thoughts to “Eliminarea facilităților fiscale din IT, construcții și sectorul agroalimentar are efecte diferite”

  1. […] Alexandru Tamba Efectele eliminării facilităților fiscale din IT, construcții și sectorul agroalimentar nu sunt aceleași, nici pentru angajați, dar nici pentru angajatori. Ordonanța de guvern pe care se lucrează pentru eliminarea acestor facilități ne spune că sunt scutiţi de la plata impozitului pe venit următorii contribuabili, astfel: ,,42. La articolul 60 punctul 2, se modifică și va avea următorul cuprins: ”2. persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), ca urmare a desfășurării activității de creare de programe pentru calculator, în condițiile stabilite prin… Citeste mai mult […]

  2. […] Alexandru Tamba Efectele eliminării facilităților fiscale din IT, construcții și sectorul agroalimentar nu sunt aceleași, nici pentru angajați, dar nici pentru angajatori. Ordonanța de guvern pe care se lucrează pentru eliminarea acestor facilități ne spune că sunt scutiţi de la plata impozitului pe venit următorii contribuabili, astfel: ,,42. La articolul 60 punctul 2, se modifică și va avea următorul cuprins: ”2. persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii și asimilate salariilor prevăzute la art. 76 alin. (1)-(3), ca urmare a desfășurării activității de creare de programe pentru calculator,  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment