Eforturi ale Electrica de a-și păstra clienții

În urma nenumăratelor nemulțumiri ale clienților care fie nu și-au mai primit facturile de curent electric și/sau gaz de câteva luni, conducerea a ieșit cu o informare în atenția clienților. Așa era și normal după valul uriaș de nemulțumiri ale cetățenilor din toată țara care a invadat paginile de socializare. Este important de știut că până în data de 15 februarie sistemele online tot nu funcționează, ca urmare a unor optimizări de program care s-au prelungit. După ce sistemul informatic va fi în sfârșit pus la punct, sălăjenii vor putea trimite indexul autocitit, pentru luna în curs, în perioada 24 – 28 februarie. Începând cu luna martie, informațiile legate de perioada de transmitere a indexului autocitit pentru locul de consum se vor găsi pe factura de energie electrică. În comunicatul companiei se face referire și la faptul că până la intrarea în funcțiune a noului program informatic de operare clienții nu vor avea de suferit, astfel că furnizarea de energie electrică și/sau gaze naturale nu va fi întreruptă. Totodată, factura la energie electrică și/sau gaze naturale va ajunge la beneficiari începând cu a doua parte a lunii februarie, iar termenul de plată se va menționa la momentul emiterii facturii.

În încheierea informării se arată că echipa Electrica Furnizare S.A. depune eforturi pentru finalizarea cât mai rapidă a optimizărilor de sistem și le mulțumește clienților pentru înțelegere.

 

21 Thoughts to “Eforturi ale Electrica de a-și păstra clienții”

  1. […] În urma nenumăratelor nemulțumiri ale clienților care fie nu și-au mai primit facturile de curent electric și/sau gaz de câteva luni, conducerea a ieșit cu o informare în atenția clienților. Așa era și normal după valul uriaș de nemulțumiri ale cetățenilor din toată țara care a invadat paginile de socializare. Este important de știut că până în data de 15 februarie sistemele online tot nu funcționează, ca urmare a unor optimizări de program care s-au prelungit. După ce sistemul informatic va fi în sfârșit pus la punct, sălăjenii vor putea… Citeste mai mult […]

    1. Anonim

      Clar ca ma mut de la voi
      Nu ne ați luat indexul ,sa l băgați voi cu 1.30.Nu suntem oare destul de necăjiți ca au mărit totul și salariul nimic?

  2. Florentina

    Eforturile p… le depun! Azi am reziliat contractul cu aceasta societate! Sunt o grămada pe piața inde ne putem transfera!!!! Vă sfătuiesc sa faceți la fel! Iisi bat joc de noi!!!👎

  3. Anonim

    Dacă ei zic ca se pun la punct cu facturarea ar fi bine să se pună și cu distribuirea facturilor.Si acolo e o mare problema

  4. R

    Din păcate Electrica furnizare ,că de altfel toate firmele furnizoare de servicii, se consideră niste binefăcătoare si nu organisme aflate in slujba clienților.Legislatia proastă si corupția favorizează firmele in defavoarea beneficiarilor de servicii.

  5. Anonim

    Da bună ziua pe mine ma intereseaza dece pun tarif mărit dacă e vina lor ca nu putem trimite lunar INDEXUL trebuie să vadă perioada nu.să-ți puna.tarif de 1.30 așa vor.face acum ,dar ne retragem .de la ei.daca continuă cu șmecherii

  6. Marcela

    Bună ziua…. Asta este o situație ca să ne prostească sa nu reușești într-o luna sa faci modificări mi se pare de noaptea minți…. Mai sunt oameni care au lucrat cu softuri, asa ca nu ne mai păcăliți, sper ca la următoarea factura sa se calculeze prețul corect pe luna de consum nu pe total 2 luni. Ca să calculeze cu alt pret

  7. Anonim

    Să nu calculeze cu 1,30 de bani că de aproape 2 luni de zile nu putem trimite indexul și dacă trimit

    1. Anonim

      Exact asta vor face

  8. Dumitru

    Sunt prosumator și de 1an nu am primit factura

  9. Nicolae Prenciu

    Am fost la această societate de când mă știu ,o singura lună nuamreisit să dau indexul,mai taxat cu spuma imensa ,aproape catamconsumat pe jumătate de an.Am făcut plângere la ANR la alte instituții ale statului ,am trimis indexul de pe contor atât eu cât și factorul poștal să care arata clar că consumul real numește cel constatat de ei.Totul a fost
    inzadar.Amplatit consumdegeaba.Nu mă băgat nimeni înseamă.

    1. Gigi

      Electrica furnizare este pe japcă, după ce în ultimii 2 ani m-au furat de m-au rupt când am schimbat furnizorul au avut tupeul să mă sune să mă întrebe de ce am plecat.

  10. Anonim

    Această firma va da faliment , e in faza de faliment , e praf

  11. Paladescu

    ‘ Specialistii ” IT care le fac programul sunt niste tonti… Mai bine cumparau programul de la altii mai destepti. Da, costa…si probabil ca nu au bani ..🤣 Lipsa de respect si bun sunt pe banii nostrii. ANPC-ul nu are nimic de spus ? Ia incercati sa intarziati la plata….cum credeti ca vor proceda ?

  12. Anonim

    Am făcut contract al doilea an și încă nu am contractul spunea ca durează 3 luni la regularizare au pus 2400 lei

  13. Angela

    De 7 luni de zile nu mi s-a emis factura deoarece am avut probleme si eu cu trimiterea indexului ,dar nici ei nu mai trimit pe nimeni la citirea contoarelor desi sunt ferm convinsa ca acest serviciu ne este in tariful facturii ,am facut nenumarate sesizari pe my Electryca si nimic concret ,deci daca imi factureaza tarif peste 100kw lunar mai mare o da dau in tribunal si pe aceasta cale doresc sa ne unim toti fin tara si sa deschidem proces la avocatul poporului sa nu ne lasam plus ca vom pleca la alte societati deoarece avem de unde alege .

  14. Dana

    Faceți eforturi pe naiba,va bateți joc de populație!
    În cazul asta o sa rămâneți voi fără clienti
    Sunteți niște escroci mincinoși🤥🤥
    Ce urmează acum? Sa ne stoarceți de bani ,asta urmează!

  15. Gogu

    Ai pe naiba ce alege! Toti o apa si un pamant!

  16. Anonim

    Lipsă de respect ,fata de consumatori!
    Sa va fie rușine!🤥🤥

  17. Anonim

    Noi primim pensia o data pe. luna, din ea ne plătim facturile, medicamentele și alte cheltuieli ce țin de traiul zilnic. Voi acum ne încasați curentul pe doua luni, sau trei, cum sa facem fata cu doua facturi deodată în plata, va gândiți fraților? Și dacă n i băgați kwatii la 1 și 30 pe toți, vi se pare corect?

  18. Anonim

    Eu vreau sa trimit indexul și nu se poate! Am încercați intervalul care ați specificat! Nu știm ce se întâmplă! Singura posibilitate schimbarea!

Leave a Comment