Economia judeţului în cădere liberă? Sălăjenii se lasă pe capete de afaceri

Afacerile sălăjenilor au mers din rău în mai rău în cursul anului trecut, situaţie în care 362 de societăţi au fost dizolvate, potrivit centralizării întocmite de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Faţă de anul 2014, când au intrat în dizolvare 173 de firme, creşterea este de 109,25 la sută. Cu această valoare, Sălajul se situează pe primele locuri ale clasamentului naţional, fiind depăşit doar de judeţul Gorj, cu un salt de 115,20 la sută.
O creştere se observă şi la capitolul radieri. În statistica ONRC, judeţul nostru figurează cu 1.087 de agenţi economici radiaţi, cu 15,76 la sută mai mulţi decât în anul anterior. Cele mai multe radieri au avut loc în Capitală, respectiv 16.946, în urcare cu 59 la sută faţă de 2014. Poziţia a doua este ocupată de Cluj cu 4.118 (48,24 la sută), fiind urmat de Iaşi cu 4.410 (27,24 la sută).
Totodată, suspendările de activitate au crescut cu 3,8 la sută, de la 237 în 2014, la 246 în 2015.
În schimb, s-a redus numărul companiilor intrate în insolvenţă. Astfel, dacă în 2014, 164 de firme au intret sub incidenţa legii insolvenţei, anul trecut, numărul lor s-a diminuat cu 48,17 la sută, ajungând la 85.
Campioni la acest capitol sunt municipiul Bucureşti, cu 1.816 insolvenţe, judeţul Bihor, cu 565 cazuri, şi Timiş, unde au intrat sub incidenţa legii insolvenţei 494 de societăţi. Singurul judeţ în care a existat o creştere este Maramureş, cu 441 de firme, în urcare cu 6,78 la sută faţă situaţia din urmă cu doi ani.
În timp ce foarte mulţi întreprinzători sălăjeni au dat chix în afaceri, alţii au prins gustul antreprenoriatului. Aşa se face că în cursul lui 2015 au fost înmatriculate 1.280 de firme, cu 7,65 la sută mai multe decât în 2014. Datele ONRC arată că aproape jumătate dintre agenţii economici apăruţi pe piaţă au fost PFA-uri. Cele mai multe înmatriculări au fost înregistrate în Bucureşti (18.988), Cluj (5.942), Ilfov (4.862), Timiş (4.662) şi Iaşi (4.313). Domeniile principale de activitate pentru care au optat profesioniştii înmatriculaţi au fost: „Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor”, “Agricultură, silvicultură şi pescuit” şi “Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice”.
La finalul anului trecut, judeţul Sălaj totaliza 12.542 de profesionişti activi, în creştere cu 2,94 la sută raportat la 2014. Sursa citată arată că 6.563 dintre aceştia sunt PFA, iar 5.979, persoane juridice.

3 Thoughts to “Economia judeţului în cădere liberă? Sălăjenii se lasă pe capete de afaceri”

  1. Tăunul

    Oare de ce am lichidat noi întreprinderile de stat, ălea care asigurau o salarizare decentă ? Iată unde ne-a aruncat duhul otrăvit al „revoluţiei” române !

    1. Tata-JDER (CENZURAT!)

      !ATENTIE! a aparut CENZURA…. se scot comentarii…[.!.] !ATENTIE!

      !ATENTIE! !CENZURA! !ATENTIE! !CENZURA! !ATENTIE! !CENZURA!

  2. hh

    REZULTATUL CELOR MAI DE PRET DE CONDUCATOR AI SALAJULUI DOAR SUNT PRINSI CU CUIUL DE 25 DE ANI///
    BRAVO PENSIE SPECIALA SI ALTCEVA NIMIC //
    NOROC CU CEI CARE AU PLECAT SI AU INVESTIT IN CASE CU N CAMERE MASINI CU CAI PUTERE,DUPA CARE ACUMA AU CE PLATI IMPOZITE SI TEXE DOAR ESTE UN VENIT AL SALAJULUI/////

Leave a Comment