La orice acţiune de control participă cel puţin doi inspectori ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF). Fiecare trebuie să prezinte legitimaţia de control, insigna de împuternicire şi ordinul permanent de serviciu şi să se înscrie în Registrul unic de control, scrie ANAF într-o prezentare în care enumeră succint drepturile şi obligaţiile în cazul unui control Antifraudă.
Inspectorilor antifraudă fiscală trebuie să li se permită accesul în toate spaţiile în care se produc, se depozitează sau se comercializează bunuri şi servicii, în interiorul zonelor libere, în vecinătatea unităţilor vamale, în antrepozite fiscale şi în orice alte locuri unde se desfăşoară activităţi economice, pe timp de zi și de noapte. De asemenea, dacă este cazul, trebuie să se faciliteze prelevarea de probe, eşantioane, mostre etc.
În calitate de reprezentanţi ai firmei controlate, sunteti obligaţi să puneţi la dispoziţia inspectorilor DGAF toate documentele solicitate, iar refuzul constituie infracţiune şi se pedepseste cu până la trei ani de închisoare. Pentru protejarea împotriva înstrăinării sau deteriorării documentelor supuse controlului, inspectorii antifraudă pot decide reţinerea acestora, în baza unui proces-verbal de ridicare de înscrisuri.
Sunteți obligați să furnizați explicații scrise la solicitarea inspectorilor antifraudă și să vă prezentați cu înscrisurile solicitate la data și ora prevăzute în invitațiile primite. Inspectorii antifraudă pot sigila depozite, incinte, mijloace de transport, pot dispune instituirea de măsuri asigurătorii asupra activelor patrimoniale.
În cazul în care identifică abateri pentru care legea prevede sancțiuni contravenționale, inspectorii antifraudă fiscală încheie Procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. De asemenea, inspectorii DGAF pot dispune confiscarea bunurilor a căror fabricaţie, depozitare, transport sau desfacere este ilicită, precum şi veniturile realizate din activităţi comerciale sau prestări de servicii nelegale.
În termen de 15 zile calendaristice de la data comunicării actului constatator puteţi face plângere împotriva sa. În acest caz, plângerea, însoţită de o copie a respectivului Proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, trebuie depusă la judecătoria în circumscripţie căreia a fost constatată contravenţia.
Rezultatele controalelor antifraudă se consemnează în procese verbale, iar în situația în care sunt constatate împrejurări privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal sau vamal sunt sesizate organele de urmărire penală.