Probleme cauzate de alunecările de teren pe drumul european E81, la intrarea în Zalău, de pe drumul naţional 1H, în zona dealului Vîrşolţ, dar şi stadiul proiectelor şoselei de centură a Zalăului şi porţiunii din autostrada Transilvania care străbate Sălajul au fost discutate marţi de autoritățile județene și locale din municipiu, cu directorul Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, prezent în judeţ alături de o echipă de experţi din cadrul companiei. În ceea ce priveşte alunecarea de teren de pe drumul european E81, oficialii CNAIR au afirmat că se vor lua măsuri suplimentare de asigurare a securităţii rutiere, lucrările de reabilitare urmând a fi demarate în cursul lunii august, după finalizarea expertizei şi a proiectului tehnic. În cazul alunecării de teren de pe DN 1H, reprezentanţii CNAIR au precizat că este vorba de acumulări de apă în versant, motiv pentru care este nevoie de un studiu geo amănunţit, sens în care în cursul săptămânii viitoare un expert se va deplasa la faţa locului.
cum? pun si mai multi stalpi de avertizare? serios, jumatate de an ca sa dea o declaratie ca vor face? jenant? nulitati cu pile care fac umbra pamantului