Polițiștii sălăjeni au organizat, în primele trei luni ale acestui an, 23 de acţiuni cu efective mărite şi 460 controale, dintre care 53 în fondul forestier, şase pe linia prelucrării, depozitării şi comercializării masei lemnoase, restul fiind controale în trafic, pe linia circulaţiei lemnului. În urma activităţilor preventive desfășurate în acest domeniu, au fost înregistrate 22 dosare penale, s-a confiscat cantitatea de 259 metri cubi lemn şi au fost date 228 amenzi. Prin numărul unic 112 „Radarul pădurii”, au fost primite 13 sesizări referitoare la transporturi ilegale de lemn, din care unul s-a confirmat. Peste 150 metri cubi de lemn a fost confiscat de poliţişti. Oamenii legii de la Serviciul de Ordine Publică au desfăşurat în luna matie o acţiune de amploare pentru combaterea ilegalităţilor în domeniul silvic, peste 150 de metri cubi lemn fiind confiscat. La mijlocul lunii trecute, poliţiştii de la Serviciul de Ordine Publică au efectuat verificări la o societate comercială, din judeţul Sălaj, cu domeniu de activitate exploatarea, comercializarea şi prelucrarea lemnului. Din verificări a reieşit faptul că, în perioada 30 ianuarie – 4 februarie, administratorul societăţii a comercializat 150,77 metri cubi lemn, fără aviz de însoţire a mărfii. Persoana juridică a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, fiind confiscată și contravaloarea lemnului, respectiv 24.400 de lei.