Președintele României a promulgat în data de 2 aprilie legea care instituie posibilitatea acordării de către consiliile locale a unei reduceri procentuale a impozitelor pe clădiri şi pe teren datorate de persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge pe parcursul unui an. Potrivit noilor directive, reducerea fiscală va fi acordată pentru o singură clădire şi teren, putând fi cumulată cu reducerea acordată pentru plata în avans, până la data de 31 martie, inclusiv a anului de referinţă, a întregului impozit pe clădiri şi pe teren datorat. Potrivit legii, reducerea se va aplica diferenţei rezultate după scăderea reducerii din impozitul datorat. Beneficiarii trebuie să știe că reducerea de la plata impozitului/taxei se aplică începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care persoana va depune documentele justificative. Legat de modul în care acest act legislativ va influența numărul donatorilor de sânge din județ, Cristina Ilieș – directorul Centrului de Transfuzii Sălaj ne-a declarat că „este un lucru bun, binevenit chiar în ideea în care prin acest demers legislativ se estimează că va crește numărul donatorilor fideli și la noi în județ. Cu toate acestea, ideea de opțional mi se pare destul de ambiguă și neechitabilă pentru locuitorii dintr-o localitate sau alta. Donatorii din toată țara ar trebui să aibă aceleași drepturi, însă prin această lege unii vor primi mai multe avantaje decât alții, totul depinzând de ceea ce decid consiliile locale”.
[…] a întregului impozit pe clădiri şi pe teren datorat.… Articolul Donatorii de sânge au reducere la impozit apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]