Persoanele care realizează venituri în baza unui contract de muncă cu timp parțial nu vor mai plăti contribuția la sănătate şi cea de asigurări sociale. Și asta începând din acest an, grație Legii 263 din 2019 pentru modificarea Legii 227 din 2015 privind Codul fiscal, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2020. După cum a explicat Luminița Nemeș, inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj, practic, noua lege abrogă articolele din Codul fiscal care prevăd că, din veniturile obţinute în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial, contribuţia la sănătate şi cea de asigurări sociale trebuie reţinute la nivelul salariului minim pe economie, dacă suma obţinută în baza contractului cu normă redusă este mai mică. ”În condiţiile noii legi se revine la forma anterioară, respectiv la impunerea de contribuţii la venitul brut efectiv obţinut de angajat. În concluzie, eliminarea acestei prevederi nu poate fi decât benefică pentru mediul de afaceri şi pentru categoriile profesionale care se pretează la activități în baza unui contract de muncă cu timp parțial”, a precizat oficialul ITM Sălaj.
e gresit titlul articolui !!
sunt impozitate la valoarea lor !