Firmele sălăjene nu vor mai avea, după data de 1 septembrie, titulatura de „societate comercială”. Administratorii acestor unităţi economice au la dispoziţie doi ani pentru schimbarea actului constitutiv, iar modificarea va fi scutită de taxa de înregistrare. Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în prima zi a lunii septembrie va intra în vigoare atât Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cât şi Codul de procedură civilă. Noile prevederi stipulează că în termen de 2 ani de la data intrării în vigoare a Legii 76/2012, societăţile înregistrate în Registrul Comerţului care au în denumire sintagma de „societate comercială” sunt obligate să efecteze demersurile necesare înlocuirii acestei titulaturi cu termenul de „societate”. Până la finalizarea acestor demersuri, societatea poate funcţiona cu denumirea înscrisă în registrul comerţului la data intrării în vigoare a prezentei legi. Înregistrarea în Registrul Comerţului a menţiunii privind modificarea actului constitutiv ca urmare a schimbării denumirii societăţii este scutită de taxă de înregistrare. După data de 1 septembrie, reprezentanţii societăţilor comerciale din Sălaj trebuie să se prezinte la OJRC Sălaj în vederea efectuării demersurilor necesare înlocuirii din denumire a sintagmei „societate comercială” cu termenul „societate”, iar data limită pentru îndeplinirea acestei obligaţii legale fiind 1 septembrie 2014