Contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal au obligaţia să înregistreze contractul de închiriere la organul fiscal, în termen de 15 zile de la data încheierii contractului între părţi.
Odată cu înregistrarea contractului contribuabilii au obligaţia de a depune şi Declaraţia privind venitul estimat/norma de venit – formular 220. “Veniturile din cedarea folosinţei bunurilor sunt veniturile în bani şi/sau în natură, provenind din cedarea folosinţei bunurilor şi imobile, obţinute de către proprietar, uzufructura sau alt deţinător legal, altele decât veniturile din activităţi independente”, arată reprezentanţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice într-un comunicat de presă. Dacă bunul închiriat este deţinut în comun, atunci contractul se va înregistra de fiecare coproprietar la organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul. Pentru înregistrarea contractului de închiriere sunt necesare următoarele documente: contract de închiriere (3 exemplare : un original şi două copii); dovada deţinerii proprietăţii (copie şi original); declaraţia de venit estimat/normă de venit (formular 220, 2 exemplare); act de identitate proprietar (i) (copie şi original). Persoanele care încasează venituri din chirii plătesc impozit anticipat în patru rate egale, până la data de 25 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru.
nu e corect; dupa ce ca proprietarul plateste impozit si toate alea , de ce sa mai plateasca inca o suma pt. inchiriere? e treaba lui de acolo incolo, pt. ca e bunul lui personal , nu a celor de la stat sau de la finante; hapcai mai sunt unii!!! nu v-ati mai ajunge pe lumea asta blestematilor!
si in aceea declaratie 220 si pot trece si cheltuieli cu acel apartament? pe de o parte ai un venit din chirie si pe de o parte ai cheltuieli cu amenajarea si intretinerea acelui apartament. Deci in acest caz ar fi normal sa plateasti impozit pe „profitul” ramas.
Sau care ar fi modul normal si legal?