Chiar dacă pandemia este pe final, cumpăraturile pentru produse de bază sau haine și încălțăminte, rămân în continuare, fiind atât de necesare unui trai decent.
Cum facem să economisim și să cumpărăm produse la prețuri reduse?
O variantă simplă și la îndemâna oricui, o reprezintă cumpărăturile din magazinele online. Gama de produse este una mult mai variată decât în magazinele fizice și ai acces la articole și modele pe care nu le găsești în magazinele sau mall-ul din localitatea de domiciliu, sau din apropriere.
Iar dacă vom compara prețurile, timpul pierdut prin magazine plus costul deplasării, constatăm că de multe ori este mai avantajos să cumpărăm online. Poți cumpăra orice dorești: mâncare, băutură, articole fashion, electrocasnice, gadget-uri, mancare de pisici etc. Faci comanda pe site, plătești direct cu cardul sau alegi plata ramburs și coletul ajunge la ușa ta.
Sigur, este important și să ieșim la cumpărături, să ne plimbăm, nu putem achiziționa totul online. În plus, cred că este important să susținem și producătorii și antreprenorii autohtoni, cumpărând din magazinele locale.
Însă sunt și produse și articole pe care le comandăm online și pe care le putem achiziționa la prețuri mai mici decât cele standard. De exemplu, poți beneficia de promoții folosind un voucher sau cod de reducere. Practic, adaugi codul la finalul comenzii și valoarea totală se diminuează cu valoarea cuponului.
O altă metodă de a cumpăra mai ieftin este să urmărești campaniile de reduceri pe care retailerii le desfașoară prin magazinele online. Ai ocazia să prinzi produse care sunt în lichidare de stoc, sau dacă vorbim despre produse gadget, electronice și electrocasnice, avem produse resigilate. În cazul articolelor fashion, haine, încălțăminte și accesorii, periodic apar colecții noi, astfel că modelele anterioare se listează în ofertă cu un preț redus. Reducerile pe aceste campanii ajung pana la 45-60%.
Economii consistente puteți face și prin abonarea la newsletter-ul magazinului. Multe magazine online oferă reduceri de la 15% la 50 lei pentru prima comandă. Concret, dacă ești client nou beneficiezi de reduceri la prima comandă.
Piața de ecommerce din România a depășit la finalul anului 2019 cifra de 4,3 miliarde euro. Chiar dacă există o creștere de la an la an, cumpărăturile online în România sunt la un nivel mult sub restul statelor europene(penultimul loc). În 2019 doar 23% dintre români au facut cel puțin o comandă online.
Spor la cumpărături și prețuri bune!
La unele magazine chiar sunt coduri bune de reduceri. Atat la haine si cat si gadgeturi.